Stagii pe bune 2019

Nu ai venit la Stagii pe Bune și ai vrea sa știi cum a fost? Am pregătit acest articol special pentru tine. Reprezentanții celor mai importante firme IT din Iași au fost prezenți și au încercat să își facă mai cunoscută compania și i-au informat pe studenți de stagiile de practică disponibile pe perioada verii.

Părerea coordonatorilor despre ediția 2019

Diana Orășanu și Panagiotis Chontas au fost coordonatorii acestui proiect și “creierii operațiunii”, pe bune. Hai să vezi ce-ai ratat, în caz că n-ai fost sâmbătă și ce a menționat Diana pentru Ziarul de ASII:

”Ediția de anul acesta la Stagii pe Bune ne-a întrecut așteptările, ca în fiecare an. Personal, am fost plăcut surprinsă de oportunitățile de care am aflat. Fiecare firmă are ceva diferit de oferit și asta ne ajută pe toți să ne găsim locul. La fiecare stand au fost oameni mai mult decât bucuroși să îmi explice cu ce se ocupă și cum aș putea eu să aflu ce m-ar pasiona. Cel mai de apreciat lucru, aș spune eu, ar fi faptul că majoritatea mi-au recomandat anumite internship-uri, urmând ca abia după ce îmi finalizez studiile să vorbim despre posibiltatea angajării.”

Din culise
Voluntarii ASII au participat și în acest an la  proiectul Stagii pe Bune și unul dintre ei și-a făcut timp să spună câteva cuvinte despre eveniment pentru Ziarul de ASII.

Este vorba despre Mihail Burduhosu, coordonatorul departamentului Evaluări, care a fost prezent la “Stagii pe Bune” și a ținut să precizeze că proiectul din perspectiva de voluntar e mult mai interesant și folositor pentru viitoarea sa carieră IT:

“Cred că Stagii pe Bune este pentru toată comunitatea IT un proiect de o mare anvergură, la care am avut șansa să contribui ca voluntar la ultimele două ediții.
Proiectul reprezintă o oportunitate semnificativă pentru toți studenții pasionați de domeniul IT,  oferindu-le ocazia să se informeze despre toate stagiile de practică pe care firmele din domeniu le pregătesc pentru noi. Cred că o parte foarte importantă din desfășurarea evenimentului este cea în care reprezentanții companiilor răspund la întrebările participanților. O astfel de ocazie nu trebuie ratată, în special pentru că reprezintă o oportunitate foarte bună de networking.
Totuși, experiența de voluntar în cadrul proiectului este mult mai interesantă. Personal, în ziua evenimentului am avut ocazia de a vorbi ceva mai mult cu reprezentanții firmelor și de a mă informa foarte bine în legătură cu stagiile pe care ni le oferă. Mi-a plăcut foarte mult faptul că firmele erau deschise și dornice să răspundă la orice întrebare sau nedumerire pe care o aveam. Nu pot decât să mă bucur și să fiu mândru de faptul că evenimentul a ieșit foarte bine în acest an și de-abia aștept să aplic la un stagiu de practică!”


Părerea unui participant membru FII&ASII

Laura Velicescu, vicepreședinte ASII, a venit sâmbătă la ” Stagii pe bune” și ne-a împărtășit experienta ei ca participant. La sfârșit, a ținut să îi motiveze pe sceptici:

”Un eveniment deosebit, mai mare și mai bun cu fiecare ediție. Organizat în cadrul facultății, studenții, și mai ales, voluntarii ASII, au ocazia de a interacționa în mod direct cu reprezentanți ai companiilor de succes din domeniu. Cu toții înțelegem astfel, în cadrul unui asemenea eveniment, importanța experienței practice, cât de mult se poate învăța dintr-un internship. Înțelegem cum o experiență bună în timpul studenției poate da startul unei cariere de succes, poate ambiționa și oferi un context propice dezvoltării continue, la fel cum una mai puțin bună poate orienta alegerile cuiva aflat abia la început de drum.
Acumulând genul acesta de experiențe, consider că poți ajunge în punctul în care <<faci ceea ce îți place>>.”

 

Ediția 2019

Dacă ai fost sâmbătă, cred ca ai rămas la fel de plăcut surprins ca noi toți, pentru că datorită muncii voluntarilor și a generoșilor noștri profesori- doamna conferențiar doctor prodecan Lenuța Alboaie și domnul profesor Andrei Panu, a ieșit un eveniment pe cinste care a determinat un număr mare de studenți să se intereseze de viitorul și cariera lor. Totodată, le mulțumim și Ștefanei-Teodora Toader, organizatoarea ediției 2018 Stagii pe Bune și Oanei Zosim, membră Private Sky.

 

Dacă vrei sa aplici la un stagiu

Pentru a putea aplica, ai de făcut câțiva pași simpli. Mai întâi intră pe site https://stagiipebune.ro, apoi creează-ți un cont sau intră în cont, completează-ți profilul și aplică online.

 

De ce sa vii la anul?

Pentru că este o experiență unică ce trebuie încercată măcar o dată în timpul studenției, fie că îți dorești să îți construiești cariera de viitor Steve Jobs sau, pur și simplu, doar să echivalezi practica pe timpul verii, vino și încearcă!


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *