Interviu cu domnul profesor Țiplea

Ați avut vreun profesor pe care să îl considerați mentor?

Da. Am avut profesori pe care i-am stimat enorm, de exemplu, doamna Precupanu, profesoară de analiză matematică. A fost o persoană deosebită, în primul rând prin comportamentul pe care îl avea: îți dădea impresia că ești apropiat de ea, dar totodată îți impunea și respect. Era precum o balanță, avea un echilibru care de obicei se obține foarte greu. La dumneaei era un echilibru perfect , iar pe plan profesional era deosebită. Eu nu am putut să văd, în câte ore am făcut cu dumneaei, vreun mic defect în ceea ce preda.

Am fost impresionat și de domnul profesor Barbu, actual academician, o personalitate internațională, un om despre care se vedea din start că are un nivel științific foarte ridicat. Eram întotdeauna impresionați de modul în care dumnealui expunea. Nu cred să fi fost student care să nu fie marcat de această personalitate.

Am ținut mult la domnul Cazacu și mi-a plăcut foarte mult modul în care a expus materia, cu toate că, în primul an, a fost foarte dificil pentru mine pentru că eu nu făcusem deloc în liceu elemente de informatică. Și, când am ajuns în anul întâi, domnul profesor Cazacu ne-a introdus în programarea Pseudocod. La materia dumnealui inițial mi-a fost greu, chiar foarte greu, dar încetul cu încetul lucrurile s-au limpezit și la obiectele pe care le-a predat ulterior, efectiv am excelat. Am avut lucrări științifice scrise când am fost student, cu teme din materiile predate de dumnealui.

Aveți studenți de care ați fost mai apropiat, cărora ați reușit să le fiți dumneavoastră mentor?

Eu zic că da. Am încercat să dezvolt capacitatea de cercetare a studenților cu care reușeam să comunic cel mai bine într-un an. Am studenți care au intrat unde și-au propus, care au lucrat cu mine, au produs articole de cercetare în mod consistent încă din timpul studenției, iar acum sunt cadre didactice în America. De exemplu, Raluca Gordan este cadru didactic la Universitatea Duke, cu stagiu post-doctoral la Harvard. Cristian Ene este la Verimag în Grenoble. Constantin Enea este cadru didactic la Universitatea Paris 7, Denis Diderot. Dar este evident că lucrul acesta nu se poate face pe scară largă; sunt studenți pe care îi selectezi într-un an și pentru care te dedici și lucrezi.

În ce universități ați predat de-a lungul carierei dumneavoastră?

Până în 1995 nu se putea pleca atât de ușor din țară, dar după aceea am avut noroc: am aplicat la o bursă în Japonia și am obținut-o. Un an și jumătate la Kyoto Sangyo University și înainte de această bursă am avut o bursă dată de DAAD din Germania. După bursa din Japonia, am avut încă un DAAD în Germania. Apoi am beneficiat de o bursă Fullbright la o universitate celebră, Carnegie Mellon University din America.

Eu zic că orice cadru didactic, în special din România, ar face tare bine dacă s-ar implica în obținerea unor burse, să meargă în străinătate pentru predare/cercetare pentru că este vorba de o experiență grozavă. Avem multe de învățat din partea țărilor cu o tradiție deosebită pe partea de cercetare și dezvoltare academică din Europa de Vest sau America. Una este să vină un coleg și să-ți spună cum este acolo și alta este să mergi tu, să fii antrenat în sistemul respectiv, să comunici cu colegi din respectiva facultate, să simți tu sistemul și să vezi cât de bine merge.

Probabil că cel mai impresionat am fost de stilul american. Acolo se acordă o mare atenție pentru asigurarea unei logistici deosebite în dezvoltarea carierei academice și de cercetare. Iar grija asta pleacă de la birou, calculator până la internet.

Cum reușiți să vă adaptați diferitelor generații de studenți?

Există de la generație la generație o foame de tehnologie. Este de înțeles, e vorba de companii, e vorba de faptul că voi trebuie să vă angajați, trebuie să aveți o sursă de venit și atunci e normal să existe dorința asta de a asimila tehnologii, de a afla cât mai repede. Lucrurile astea sunt mult mai temperate în Europa de Vest și în America unde studenții nu lucrează, iar secția de master este organizată pentru studenți discutând cu companiile.

Un student care vrea un master de cercetare vizează o carieră de cercetător sau cadru didactic, dar un student care vrea un master profesional orientat pe, să zicem verificare de soft, este trimis acolo de obicei de către companie. Compania este cea care îl susține pe perioada studiilor de master.

Ca urmare a dorinței studenților, cerințele la obiectele teoretice pe care le predau eu s-au redus corespunzător. Numai că am redus cu anumite rezerve informația, de exemplu la Fundamente Algebrice, deoarece chestiunile de bază trebuie să existe totuși. La Securitatea Informației cursurile s-au schimbat destul de mult față de cum erau acum șase ani, când erau foarte multe chestiuni și erau privite fără un anumit suport practic. Criptografia este un domeniu în care există o anumită bază teoretică pe care, dacă nu o știi, nu ai cum să o utilizezi. Încerc să imprim studentului această bază teoretică pentru că este neapărat necesară. Este un domeniu care are o importanță uriașă și pentru care, dacă tu nu cunoști bazele teoretice, nu poți implementa corect.

Cum întâmpinați studenții care vor să își susțină licența într-o materie pe care o predați?

Totdeauna am fost o persoană deschisă, iar până acum vreo câțiva ani am fost unul dintre cei care conduceau mulți studenți, 18-20 cu aproximație. În ultimii ani am redus numărul la 5-6 studenți, cu toate că am avut solicitări destul de multe. Studenții care sunt mai interesați de partea teoretică vin spre mine sau alți colegi, cum ar fi dl. Prof. Sorin Iftene.

Ce așteptări aveți de la studenți?

Aș vrea să văd de la ei că încep să ajungă de la an la an să aibă un comportament asemănător studenților din Europa de Vest sau America. Ce înseamnă acest comportament? În primul rând, la americani, eu nu am văzut niciodată ca un student să copieze tema de la altcineva; nu își dau temele între ei. Dar, în același timp, am putut constata următorul lucru: pe holurile universităților o să găsiți din loc în loc zone amenajate, cu tablă, fotolii, mese, unde studenții se adună să lucreze, formează grupuri de studiu. Când e vorba să își finalizeze tema, fiecare o face pe cont propriu.

După aceea, va trebui la un moment dat să conștientizați ce înseamnă studiu de master și dacă vă doriți într-adevăr studiu de master.

Cum vi s-au părut ligile studențești din străinătate?

Sunt serioase, extraordinar de serioase. Sunt societăți profesionale bine puse la punct. Se intră relativ greu în cadrul acestor societăți. La Carnegie Mellon University, domnul profesor la care am avut bursa, dl. Edmund Clarke, m-a surprins prin faptul că afișa cu mândrie că este membrul unei astfel de societăți studențești; un profesor așa de mare, cu rezultate cu adevărat deosebite, și avea toate motivele să fie mândru de apartenența la o astfel de societate.

O încurajare pentru studenții care vor să devină profesori…

Ca să fii profesor trebuie în primul rând să îți placă lucrul acesta. Iar dacă îți place, eu zic că nu există impedimente. Totuși, trebuie să conștientizezi lucrul acesta din timp și să încerci să dedici puțin timp pentru partea de dezvoltare științifică pentru că, în cadrul mediului academic, pentru a promova ai nevoie de rezultate științifice. Atunci când nu poți produce aceste rezultate de cercetare, te plafonezi. Dacă îți place munca cu tinerii, să expui o anumită materie și să simți că poți produce rezultate este un lucru frumos, chiar dacă el este remunerat mai puțin decât în industrie. Aduce alte beneficii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *