Jurnalul unui student on-line în 2020

Te trezești dimineața cu douăzeci de minute înainte de curs? Te prinde ora 14 la birou, în fața laptopului, încă în pijamale? Reușești să nu ieși din casă deloc timp de o zi fără să îți propui asta? Dacă o voce plictisită din capul tău a răspuns afirmativ la întrebările de mai sus, ești probabil student în timpul pandemiei. Este posibil ca prezentarea  acestei rutine zilnice să îți fi stârnit milă. Șocant, chiar se poate și mai rău. Cum? Adaugă stres, nesiguranță, panică, confuzie și convingerea că 24 de ore sunt pur și simplu insuficiente ca să te poți pregăti pentru seminarele de a doua zi și s-ar putea să înțelegi cum se simte un boboc în vremurile astea.

Anul 2020 a fost și încă este un an dificil și imprevizibil pentru toată lumea. Nimeni nu e pregătit pentru lupta cu o epidemie. Fiecare persoană care trăiește experiența COVID-19 va deveni, la un moment dat, bătrânul cu o rezervă inepuizabilă de povești originale din tinerețe. Povești despre cum mergea la supermarket cu masca pe față și dezinfectantul în buzunar și despre cum singurele interacțiuni sociale pe care le-a avut timp de două luni au fost serile de film cu prietenii pe Netflix Party și conferințele târzii pe Zoom.

Pe lângă toate acestea, eu îmi voi aminti de o zi de marți și de un test la filosofie, care s-au dovedit a fi, abia peste câteva luni, ultimele mele amintiri din liceu. Bineînțeles că voi povesti și despre ziua bacalaureatului, despre cum înainte de fiecare probă, pastila de Paracetamol era luată pe post de „Să fie cu noroc!” și despre cum am fost prima generație care a dat acest examen într-o pandemie. Lipsa cursului festiv și a unui „adio” propriu-zis de la anii de liceu am reușit să o depășesc cu ajutorul unui singur gând: „Lasă, o să fie totul bine, important e să intri la facultate și o să te distrezi tu din octombrie!”

Când credeam că ce a fost mai greu a trecut și m-am putut numi, în sfârșit, studentă la facultatea la care mi-am dorit să ajung, a venit luna octombrie. Am făcut parte din categoria oamenilor optimiști și am sperat până în ultima clipă că „facultatea on-line” era doar un zvon. Însă, nu a fost chiar așa.

Iată-mă, acum, jucând rolul bobocului într-un film horror, și totuși hilar, intitulat 2020.  În timpul cursurilor nu pot să văd privirile nedumerite ale colegilor când simt că profesorul vorbește într-o limbă pe care eu nu o cunosc. În schimb, sunt consolată de mulțimea de „haha reacts” de pe Messenger când întreb dacă a înțeles cineva ceva. Ca student în on-line, nu am avut, din păcate, nici clasica experiență a pierderii pe holurile facultății în încercarea de a găsi profesorul de la seminar. Totuși, unii colegi reușesc să se piardă și în link-uri de Zoom, deci nu mă pot plânge pe deplin. Cum îi recunoșteam pe colegii mei de grupă în primele săptămâni, fără să-i fi văzut față în față niciodată? Ah, simplu, știam că Mihnea e vocea care pune întrebări la fiecare seminar, Vlad are un tapet interesant în cameră și Edi e cel care adună pe toată lumea la CS.

Chiar dacă pare imposibil, viața unui student în 2020 se poate transfera în mediul on-line și mai mult decât era deja, atunci când nu face facultatea fizic. În unele zile, să fiu gata pentru curs în doar 15 minute se simte ca un privilegiu. În majoritatea zilelor, totuși, aș da orice să mă trezesc la 6:00, să ajung la facultate cu o cafea în mână și să mă pot plânge colegilor mei de cât de obosită sunt înainte de un curs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *