Ani de student

Există ani lumină, ani de câine și multe alte dimensiuni temporale, dar eu, sincer, cred că există și ani de studenți. Poate e un fel de memorie scurtă colectivă, dar de abia a trecut o lună din anul studențesc și deja ar trebui să fac eforturi să îmi dau seama ce s-a întâmplat până acum.

Cum timpul trece foarte rapid la facultate, ne-am gândit să facem un throwback la anul întâi, la primele seri în Copou, primii pași în facultate și primele griji legate de gătitul șnițelelor.

Oare cum era în primul anul? Boem? Stresant? Pe repede înainte? Sau poate că puțin din toate.

Și ce înseamnă să fii în anul trei? Cum e să dai licența? Ce cost au responsabilitățile atunci?

Am cerut mai multor studenți din anul I și din anul al III-lea mai multe păreri și, astfel, am adunat răspunsurile la diverse dileme pe care le putem avea pe parcursul facultății.

Știu că primele mele amintiri ar fi legate clar de responsabilitățile care au venit pe drum.
Așadar, cum merge până acum începutul „vieții de adult” și cât de grea a fost acomodarea pentru studenții care sunt momentan în anul întâi?

Maxim: „La început credeam că voi fi într-o foarte mare depresie, acum nici nu vreau să mă întorc acasă”.

Mișu: „Not good, not bad. Am avut zile mai bune. Dar supraviețuiesc și urmăresc reducerile de la mega.” (Mișu, reducerile sunt oriunde altundeva în afară de Mega).

Matei: „Încă nu mă simt adult. Nu știu dacă vine cu timpul sau, la un moment dat, pe la 40, pur și simplu realizezi că nu mai vine niciodată. În rest, relativ ușoară acomodarea.”

Comi: „Nu mi se pare greu să-ți iei de mâncare, să faci curat, să speli vase, nu mi-e super dor de părinți. Sincer, libertatea pe care o am la facultate este foarte «worth it» pentru toate cele menționate mai sus.”

Raluca: „Începutul a fost unul destul de neașteptat, oraș nou, colegi noi, trebuie să te acomodezi singur cu toate schimbările pentru că nu mai ai familia și prietenii aproape, dar am descoperit persoane mișto care m-au ajutat cu acest «început» și pot să spun că m-am acomodat destul de ușor cu facultatea. ”

Odată cu viața de adult, sosesc și primele probleme serioase, primele responsabilități și perioadele stresante pe care nu le gestionăm ușor. Am întrebat studenții din anul al III-lea cum au reușit să se redreseze în situațiile de tip „burn-out”:

Andrada: „Cu ajutorul colegilor de grupă. Fără suportul lor emoțional sau, uneori, fără simpla lor prezență la fel de confuză și înspăimântată ca a mea, nu cred că aș fi reușit să trec peste toate momentele stresante din facultate când deadline-ul bătea la ușă și mie încă nu-mi compila codul.”

Delia: „Pauze, faci ceva plăcut etc. . Mai bine eviți un burnout printr-un program potrivit ție cu multe pauze și activități plăcute decât să cauți metode de fiecare dată de a ieși din burnout.”

Tudor: „Ori beam câte 4-5 cafele pe noapte, ori mă culcam de nervi și mă trezeam devreme ziua următoare cu forțe proaspete. Dar, de obicei, nu se întâmplă des asta, ci doar în sesiune sau perioada de parțiale.”

Mihai: „Am reușit?”

Tot pe boboci i-am întrebat și de ce au ales facultatea aceasta și ce așteptări aveau. O să las aici o parte din răspunsurile lor și câteva răspunsuri false (pe care nu le-am primit și, de fapt, le-am inventat). Vă propun un scurt joc de imaginație. Puteți să intuiți care dintre ele nu sunt reale?

„Am vrut informatica, fac informatica. ”

„Am ales facultatea ca o necesitate. ”

„Sincer, am ales facultatea asta pentru că m-am gândit la ce o să fac pe viitor și chiar m-ar ajuta în acest sens, iar informatica este un domeniu de viitor din care se câștigă bine.”

„Am ales facultatea din mai multe motive: mulți prieteni aici, puțină matematică, aproape de casă, frumos orașul.”

„Am ales facultatea asta deoarece mă așteptam să învăț o grămadă de lucruri.”

„Să fie greu și este. Deci, e bine, rezistăm.”

„M-am gândit foarte mult dacă să rămân în țară sau să plec și, pâna la urmă, am ajuns la concluzia că cel mai potrivit pentru mine ar fi să fac facultatea în Iași. Poate decizia vine și din zona de confort, dar motivațiile principale au fost oamenii dragi de aici și faptul că, în ceea ce privește informatica sau matematica, curriculumul nu se diferențiază așa de tare de cel al altor facultăți din afară. Îmi place matematica și asta aș vrea să fac pe viitor, dar nu cred că un «background» pe informatică strică. Nu știu dacă e cea mai bună decizie, dar în punctul ăsta pot doar să mi-o asum și să continui.”

„Să fac informatică într-o abordare mai teoretică.”

„Inițial aveam impresia că asta vreau sa fac cu viața mea. Dar, momentan, mi-am pierdut orice motivație și aș face orice, dar nu informatică. Încă aștept să încep ceva mai interesant.”

„Vreau să câștig bani.”

Motivul pentru care am lăsat câteva răspunsuri false a fost și pentru a stârni curiozitatea, dar și pentru a demonstra ceva: nu contează atât de mult de ce au ales această facultate.

Iar în timp ce studenții de anul I s-au obișnuit cu alegerea făcută, pentru cei de anul al III-lea urmează o altă alegere mare pentru educația lor, mai exact veșnica întrebare „a face sau a nu face master”. Așadar, i-am întrebat mai multe despre planurile lor de viitor.

Andrada: „Da, dar nu în România. Și nu cred că imediat după ce termin facultatea. Mă gândesc să iau pauză un an de la tot ce înseamnă studii în mediul academic și să experimentez diferite arii din domeniul informaticii, să văd ce mi-ar plăcea cel mai mult, ce alte cunoștințe aș vrea să fie dezvoltate. De asemenea, cred că ar fi foarte challenging și «relaxant» pentru mine să fructific o parte mai creativă a informaticii, UI/UX de exemplu.”

Tudor: „Da, dar nu sunt sigur unde. Aș vrea să fac în afară, să descopăr locuri noi și nu neapărat pe informatică.”

Ștefan: „Da, probabil după un an de pauză. Mă gândeam să fac in București, mai schimb decorul.”

Alin: „Nu, la noi în țară, cel puțin, nu pare worth it.”

Totuși, toți ne maturizăm și ne-am mai maturizat în timpul facultății, atât de rapid încât e foarte ușor să te simți  „prea matur”. Am întrebat care a fost cel mai „when did I get so old” moment pe care l-au avut până acum în privința responsabilităților sau nu chiar.

Mihai: „Nu mai știu cum e să te trezești odihnit. Nu mai știu cum e să nu te doară spatele. Am făcut juma’ de oră de volei și aveam impresia că am renăscut. Nu pot să cred că la un moment dat puteam fi atent la școală și rețineam din clasă informații. Și dacă mai apăs o dată din reflex pe ejobs.ro, intru în depresie.”

Bianca: „M-am obișnuit să fiu confundată cu o minoră, însă de când am ajuns în Iași nu s-a întâmplat niciodată asta. Nu-mi dau seama dacă mi-e dor.”

Mihaela: „Pentru mine a fost atunci când, în mai multe instanțe, am ales o seară mai chill decât o petrecere studențească gălăgioasă. Nu cred că îmi stă neapărat în fire și nici nu o văd ca pe o «etapă a maturizării». Poate se trage de la oboseală sau de la persoanele care mă înconjoară și relațiile pe care vreau sa le formez cu ele, dar, man, did I feel old.”

Comi: „Au început să se strice merele la mine pe masă și mă întrebam de ce nu le aruncă nimeni și apoi mi-am dat seama că eu sunt bărbatul în casă și că eu trebuie să o fac.”

Aida: „Am avut un astfel de moment atunci când a trebuit să-mi plătesc prima dată facturile și chiria. Încă nu știu cum funcționează toate astea.”

În timp ce maturizarea devine un subiect de discuție pentru cei din anul I, pentru cei din anul III a devenit deja o obișnuință. Prin urmare i-am întrebat ce au început să aprecieze mai mult de când au ajuns la facultate.

Andrada: „Somnul. Nimic nu mă face mai fericită decât 8 ore de somn. Șiiii o sâmbătă seara în pat cu un pahar de vin și un film bun (s-au dus vremurile în care puteam să pierd nopțile la petreceri și să fiu fresh a doua zi).”

Tudor: „Timpul pe care-l am și relațiile pe care le am cu cei din jur.”

Alin: „Simplitatea lucrurilor, feedbackul, timpul liber:)”

Ștefan: „Banii, e greu tare în chirie față de cămin.”

Delia: „Timpul liber 100% și tutorialele.”

Aceasta a fost o mică parte din povestea studenților din anul I și a celor din anul al III-lea din această generație. Sperăm că ți-a plăcut acest throwback plin de sinceritate și dacă vrei să contribui la completarea poveștii generației tale, urmărește-ne în continuare.