ASIIADA 2024: Sport, solidaritate și energie de neuitat!
ASIIADA 2024: Două zile de emoție, adrenalină și suflete unite pentru o cauză nobilă
ASIIADA 2024 nu a fost doar un eveniment sportiv. A fost o poveste despre curaj, solidaritate și puterea de a face bine. Pe 19 și 20 octombrie, terenurile de sport ale Facultății de Educație Fizică și Sport și Campusul Tudor Vladimirescu au devenit scena unor momente ce vor rămâne în sufletele tuturor. Studenți, angajați și voluntari ASII au dat totul pe teren, dar mai ales, au oferit speranță celor care au cea mai mare nevoie.
Competiții cu suflet și pasiune
Fiecare meci a fost o lecție despre ambiție, fair-play și determinare. Fotbal, volei, baschet, badminton – toate au fost mai mult decât simple jocuri, au fost bătălii pentru victorie, pentru echipă, pentru o cauză mai mare. Secțiunea de calisthenics, powered by Street Workout Iași, a adus un plus de spectacol, punând în valoare forța și perseverența participanților.
În ochii fiecărui jucător se citea dorința de a câștiga, dar și conștiința că fiecare pas făcut pe teren înseamnă un pas spre schimbarea unei vieți. Aplauzele au răsunat nu doar pentru învingători, ci pentru fiecare suflet care și-a depășit limitele și a luptat pentru bine.
O luptă pentru speranță: Sprijin pentru Fundația Motivation România
Dincolo de competiție, ASIIADA 2024 a avut o misiune profundă: să ofere o șansă la mobilitate celor care nu au acest privilegiu. Fiecare leu strâns, fiecare donație, fiecare înscriere a însemnat mai mult decât o contribuție financiară – a fost o rază de lumină pentru cineva care și-a pierdut speranța.
Fondurile colectate au fost direcționate către Fundația Motivation România, care, din 1995, redă independența persoanelor cu dizabilități locomotorii. Prin acest eveniment, am contribuit la echipamente de mobilitate personalizate, tabere de recuperare și programe de instruire pentru o viață demnă. Pentru fiecare dintre cei peste 1.000 de beneficiari anuali, gestul nostru a însemnat o nouă șansă la o viață activă.
ASIIADA: Uniți prin sport și generozitate
Ceea ce s-a întâmplat pe teren a fost incredibil, dar ceea ce s-a simțit în afara lui a fost copleșitor. Zâmbetele celor care au participat, lacrimile celor emoționați de impactul acestui eveniment și strângerea de mână a celor care au făcut un pas înainte pentru a ajuta – toate acestea sunt dovada că ASIIADA este mai mult decât o competiție sportivă. Este o comunitate, un loc unde sportul și empatia creează eroi.
Cum am putea înțelege mai bine evenimentul, dacă nu prin ochii celor care au fost acolo?
Primul răspuns primit a fost din partea lui Ștefan Butnaru, care ne-a transmis: Personal, acest proiect a fost preferatul meu. deoarece sportul are un loc special în viața mea. Am fost implicat în echipa de organizare, dar acest lucru nu m-a oprit din a participa și la competițiile sportive, pentru că am vrut să am o experiență deplină a acestui proiect. Chiar dacă am stat o zi întreagă acolo și am muncit sau participat la competiții, s-a simțit ca și cum totul s-a terminat într-o oră și, când am ajuns acasă, aș fi vrut să mai dureze. Pot spune cu mâna pe inimă că, atât timp cât acest proiect va exista, voi fi prezent la el, ori ca participant, ori ca membru în echipa de organizare.
L-am întrebat și pe Damian Cozma ce a însemnat ASIIADA pentru el, iar el nu s-a zgârcit să ne răspundă: Cred că e important să menționez de la început că niciodată nu m-am simțit atras de evenimentele sportive. În liceu, nu aveam niciun interes să mă implic în echipele sportive, iar dacă mi-ar fi spus cineva că voi ajunge să fiu voluntar în echipa de organizare a unei astfel de competiții și că îmi va plăcea, cu siguranță nu l-aș fi crezut
Cum am ajuns totuși în echipa de organizare a ASIIADEI? Fiind parte din echipa de Relații Interne, care se ocupă cu organizarea activităților de socializare și evenimentelor, aveam un mic dor de design grafic și mi-am dat seama că ASIIADA era ocazia perfectă pentru a contribui pe latura creativă. Evenimentul avea nevoie de un rebrand, iar ideea de a ajuta la schimbarea unui proiect ASII m-a entuziasmat. Astfel, am ajuns să fac parte din echipa de organizare a unui eveniment sportiv, chiar dacă inițial nu era în aria mea de interese. […].
Deși am fost fericit să ajut la realizarea materialelor grafice, surprinzător, cel mai mult mi-a plăcut să fiu voluntar în ziua evenimentului. Indiferent de rolul pe care îl aveai, simțeai mereu că ai un scop și că implicarea ta contează. De exemplu, am început dimineața făcând câteva story-uri pentru pagina de Instagram sub îndrumarea echipei PR și Media, lucru pe care nu-l mai făcusem până atunci și care m-a fascinat. După aceea, am ajuns la standul de check-in, unde am îndrumat participanții și le-am răspuns eventualelor întrebări. Imediat după, am ajutat la ținerea scorului pentru proba de badminton și, între timp, am urmărit meciurile, trăind aceleași emoții ca echipele. Mi s-a părut grozav cum nu doar participanții au avut parte de mișcare, ci și voluntarii, ceea ce a fost un bonus.
După o zi întreagă ajutând la desfășurarea ASIIADEI, am avut un moment de „Aaa!” – am realizat cât de diferit este acest eveniment față de toate celelalte proiecte ASII. Este greu de explicat în cuvinte, dar sentimentul de a fi acolo, în mijlocul evenimentului, mi-a arătat cât de important este să îți oferi timpul și energia pentru un astfel de proiect. Am realizat că fiecare detaliu al evenimentului a avut un impact, chiar și cea mai mică contribuție din partea voluntarilor a avut un rol semnificativ în succesul întregii desfășurări.
Dacă ai ocazia să te implici în ASIIADA, îți recomand cu căldură să o faci. Fie că vei fi voluntar sau participant, atmosfera te va cuprinde cu siguranță. Și, exact ca mine, vei înțelege de ce acest proiect este atât de special. Eu, care la început nu aveam niciun interes pentru latura sportivă, abia aștept să mă implic din nou la ediția viitoare. Este mult mai mult decât o competiție – este despre comunitate, energie și despre cum o echipă întreagă poate crea ceva cu adevărat memorabil.
Giuliano Brezuleanu a concurat în competiție și ne-a transmis: ASIIADA, un proiect pe care l-am apreciat maxim încă din prima secundă de când am auzit de acesta. Mi s-a părut super modul în care a fost îmbinată partea caritabilă, cu promovarea sportului care este într-adevar o problema care ne vizează pe noi toți, mai ales pe cei care petrec foarte multe ore în fața ecranelor, stând pe scaun.
Evenimentul în sine a fost o experiență de neuitat, plină de energie, competiție și spirit de echipă. În calitate de căpitan al unei echipe de fotbal, am reușit să obținem performanța de a ocupa locul al III-lea, împreună cu o echipă extraordinară. Eram o echipă care, până în acea zi, se cunoscuse doar din mesajele de pe WhatsApp, deoarece eram cu toți boboci și încă nu avusesem șanse de a ne cunoaște, am plecat fără mari speranțe, dar văzând cum meciurile care tot treceau ne găseau echipa câștigătoare, ne-a dat speranță la un loc pe podium.
Totodată, acest proiect a reunit participanți pasionați, iar atmosfera a fost una prietenoasă și motivantă, datorită organizării impecabile și implicării întregii echipe din spate. Această ediție m-a inspirat să mă implic și mai mult în organizarea ASIIADA, motiv pentru care mi-am depus candidatura pentru a deveni coordonator, alături de o colegă din ASII.
Îmi doresc să contribui la dezvoltarea și dinamizarea evenimentului, adăugând noi provocări și activități care să întărească spiritul de echipă și să ofere participanților o experiență memorabilă. ASIIada nu este doar o competiție, ci și un prilej excelent de socializare, distracție și de a face o faptă bună prin donarea totodată a unor bani către persoane care chiar au nevoie, iar viitoarele ediții promit să fie și mai captivante, bine înțeles dacă voi fi ales.
Deea Maria Blaj s-a bucurat să ne împărtășească din experiența ei: ASIIADA este unul dintre proiectele mele preferate, este evenimentul care își propune să consolideze nu numai relațiile dintre studenți, cât și relațiile dintre studenți și profesori, aducându-i în același loc și unindu-i prin dorința și plăcerea de a face mișcare. Este locul ideal unde poți îmbina distracția cu prietenia și sportul și totodată poți face o faptă bună ajutând pe cineva. În cadrul ASIIADEI am avut ocazia să cunosc oameni noi și să leg prietenii strânse. […]
Evenimentul în sine s-a desfășurat pe durata unei zile întregi, cu competiții de dimineața până seara, voluntarii fiind împărțiți pe sporturi pentru a ne asigura că totul se desfășoară bine. Oboseala a fost prezentă, dar parcă nici nu am simțit-o, deoarece ne-am luat energie de la oamenii din jur care erau antrenați în diverse competiții și am trăit alături de ei emoțiile pe care le simțeau la fiecare punct înscris. A fost cu atât mai frumos, când pe măsură ce echipele soseau, vedeam cum foști colegi de liceu, gimnaziu sau pur și simplu oameni care intraseră în contact unul cu altul de-a lungul vieții se întâlneau după mult timp și depănau amintiri frumoase. ASIIADA este locul ideal unde poți veni să te distrezi alături de prieteni, dar și să cunoști oameni noi și să legi prietenii pe viață.
Un alt moment unic ce se regăsește în cadrul acestui proiect este legat de interacțiunea dintre generații. Studenții care concurează alături de profesori și reprezentanți de la companii, care nu cu mulți ani în urmă au fost și ei studenți. Este o imagine frumoasă care definește cel mai bine ASIIADA: oameni uniți, dornici de a face mișcare, de a colabora unii cu alții, de a cunoaște oameni noi și de a învăța lucruri noi, în timp ce se distrează și ajută alți oameni.
Nu am putea declara experiența completă dacă nu am avea și perspectiva coordonatorului, nu-i așa? Marius Pricope a pus trup și suflet în eveniment și ne împărtășește: Voi începe să vorbesc puțin despre cum a decurs organizarea. Primul pas a fost să formez o echipă de organizare, un punct foarte important pentru ca evenimentul să iasă bine. Odată ce echipa a fost formată, urma să am prima ședință, cu toți membrii, online. N-am să uit niciodată cât de stresat am fost atunci. Venisem de la muncă și mai aveam 2 ore până să intru cu echipa pe meet. Pot spune că pentru mine ședința începuse de când am ajuns acasă. Prima ședință nu a fost așa cum mi-am imaginat-o, adică am fost puțin dezamăgit de prestația mea, dar cred că este normal. A fost prima dată când am vorbit, continuu, în fața a 30 de colegi de-ai mei.
Din punctul în care am devenit coordonator și până când s-a terminat evenimentul, aproape în fiecare zi am încercat să rezolv ceva ce ține de ASIIADA. Devenise o rutină, mâncam, respiram, dormeam și făceam un research pentru ASIIADA. Dacă treceam prin Iași pe lângă un panou al vreunui eveniment, mă uitam ce sponsori are respectivul eveniment și mă gândeam dacă ar fi putut să se alăture evenimentului nostru. Am participat pe timp de vară la o competiție de fotbal, pentru a mai „fura” niște lucruri din alte părți.
Am avut ca sponsori trei companii din zona de IT (Nvidia, Bytex și Wantsome) și trei parteneri din afara sferei (Twinkle Star, BodyLine și Street Workout Iași), am fost mai mult decât mulțumit. În schimb, numărul de participanți l-am supraestimat inițial. Inițial am estimat mult mai mulți participanți la Volei și Badminton, dar măcar la restul sporturilor am fost aproape cu estimarea. Numărul total a fost de 130 de participanți și cred că pentru o primă ediție este foarte mulțumitor. Am avut un profit de aproape 4000 de lei, care a fost donat mai departe către cauza caritabilă pentru care luptam, Fundația Motivation România.
Un alt obiectiv foarte important pentru mine a fost ca participanții să se simtă bine și la final să zică „Eu chiar m-am distrat azi!”. După feedback-ul final și din punctul meu de vedere, atmosfera a fost super mișto. Probabil, dacă nu aș fi fost coordonator, aș fi fost pe teren și nu aș fi regretat că am ales să particip.
A fost mișto rău! După ce a trecut ultima zi de ASIIADA, am simțit un gol în suflet. Rutina aceea de a face ceva pentru acest eveniment a dispărut deodată, dar a apărut o satisfacție inimaginabilă. Probabil am realizat cel mai mare lucru din viața mea, nu mi-aș fi dat niciodată șansa de a putea face așa ceva. [...]
Cu ce am rămas la final de zi după această experiență? Toată lumea spune că învață chestii, se dezvoltă din astfel de experiențe, cel mai probabil așa este. Dar concret, eu am rămas cu prieteni, amintiri mișto și un eveniment sportiv mișto la care să particip anul acesta.
Fiecare participant, fiecare voluntar, fiecare sponsor și donator a contribuit la transformarea acestei ediții într-un succes memorabil. Nu a fost doar o competiție, a fost un manifest al solidarității. A fost dovada că, împreună, putem schimba destine.
ASIIADA 2024 ne-a arătat că sportul unește, că generozitatea schimbă vieți și că, indiferent de provocări, împreună suntem mai puternici. Ne revedem în 2025, cu aceeași pasiune, aceeași dorință de a face bine și, mai presus de toate, cu aceeași inimă deschisă către cei care au nevoie de noi!
Comments ()