Balul Bobocilor, 2022

Balul Bobocilor, 2022

Deși înțelepciunea populară ne spune că toamna se numără bobocii, anul acesta ASII a ieșit din tipare și a ales primăvara ca anotimpul perfect pentru asta, organizând un Bal al Bobocilor în care a depus mult suflet și dăruire. 

Balul Bobocilor FII 2022 a fost un moment unic atât pentru studenții anului întâi, cât și o răscumpărare pentru cei care, din cauza pandemiei, nu au avut parte de o asemenea experiență. Atât participanții, cât și publicul au trăit o seară ce-și va simți ecoul mult timp, pe ritmuri hawaiene. 

Anul acesta au participat cinci echipe de boboci frumoși și talentați care au impresionat publicul prin talentul, energia și emoțiile dăruite pe scenă. Perechile de boboci care au dus tradiția mai departe au fost alcătuite din Ghițescu Caterina & Năstasă-Baraș Luca, Harton Amalia & Duluță George, Lungu Cecilia & Munteanu Denis, Turculeț Teodora & Damian Dragoș și ultima pereche, dar nu cea din urmă, Aștefănoae Ioana & Toma Victor. Concurenții și-au expus talentele, cunoștințele din cultură și nu numai, fiind învăluiți de lumini și culorile verii.

În final, după numărarea voturilor, doar patru au fost câștigători: Miss & Mister Boboc: Teodora Turculeț și Victor Toma, și Miss & Mister Popularitate: Cecilia Lungu și Denis Munteanu.

Dincolo de premii, participarea la bal reprezintă mai mult decât atât, fiind o experiență “de pus în cufărul magic”, după cum ne-a mărturisit Amalia. Balul a fost, de asemenea, și o oportunitate de dezvoltare personală, o experiență transformatoare. Deși publicul a văzut doar rezultatul, în spatele acestuia stă multă trudă. Capacitatea de a-ți gestiona emoțiile și timpul, lucrul în echipă și dorința de perfecționare sunt aptitudinile cheie ale unui boboc care cochetează cu gândul de a participa la bal.  

Totul a început cu preselecțiile, gândul cu care toți au pornit în această aventură, fiind mânați de dorința de a-și crea amintiri unice, de a întâlni oameni noi și de a lega prietenii, dar și de a contribui la un show inedit prin talentul, energia, munca și zâmbetul lor. 

Unii veterani în participarea la un Bal al Bobocilor, alții fiind la o primă experiență de acest fel, toți au simțit un amalgam de sentimente pe măsură ce momentul mult așteptat se apropia. Bucurie, extaz, stres, nerăbdare, toate sunt trăiri resimțite de bobocii noștri pe parcursul serii balului. 

În continuare, îi vom lăsa pe participanți să își povestească aventura lor. 

Teodora Turculeț, câștigătoarea titlului de Miss Boboc:

Când am urcat prima oară pe scenă, am simțit multă, multă emoție, dar totodată, și un fel de eliberare pentru că mereu primul pas este cel mai greu. Când am văzut mulțimea de oameni care aplauda și atmosfera creată, m-a bucurat extrem de mult și mi-a oferit boostul de încredere de care aveam nevoie pentru a da tot ceea ce am mai bun din mine pe tot parcursul balului. 

Pentru mine, interacțiunea cu publicul a fost unul dintre lucrurile care m-au ajutat cel mai mult pentru că sentimentul de a urca pe scenă și de a auzi persoane strigându-ți numele, ovaționând și aplaudându-te este unul unic și foarte special. 

Nu cred că există vreo ,,rețetă” bine pusă la punct pentru candidata perfectă la Miss Boboc, dar sunt de părere că încrederea în mine, devotamentul și dorința de a obține tot ceea ce îmi pun în minte sunt calitățile cheie care m-au ajutat în traseul pe care l-am parcurs în cadrul repetițiilor pentru bal și, nu în cele din urmă, în seara balului. De asemenea, sunt o fire perfecționistă și, datorită acestui fapt, m-am chinuit să iasă totul aproape perfect, indiferent dacă erau lucruri mai ample sau detalii abia observabile, iar acest lucru s-a dovedit de ajutor în final.

O parte din mine credea că voi câștiga, dar nu am vrut să mă concentrez foarte mult pe acest gând pentru a nu îmi crea speranțe false. Siguranța pe care o aveam că am șanse să câștig a fost dată de tot timpul și toată energia pe care le-am investit pentru a repeta toate probele pentru bal până eram fericită cu rezultatul final și, de asemenea, de încrederea deplină pe care o am în mine și în forțele proprii.

În final, aș vrea să spun că a fost o experiență nemaipomenită, pe care aș repeta-o oricând și încurajez pe oricine să încerce. Datorită acestui proiect, am cunoscut oameni minunați, m-am distrat la fiecare repetiție și, totodată, m-am dezvoltat pe plan personal.

Toma Victor, câștigătorul titlului de Mister Boboc

Prima dată când am urcat pe scenă, a venit la pachet și cu o încărcătură emoțională foarte mare pentru că era primul contact cu publicul și juriul și trebuia să mă ridic atât la nivelul așteptărilor celor din juriu, cât și la nivelul propriilor pretenții pe care mi le-am setat odată cu decizia de a participa în această competiție.

Publicul a reprezentat cel mai mare atu pe care îl puteam avea în acea seară, întrucât am avut ocazia să am parte de susținere necondiționată din partea lor pe toată durata balului. Noi, cei 10 boboci angrenați în competiție, am avut șansa de a avea un public foarte energic, care ne-a arătat că munca depusă de noi nu a fost în zadar. 

Un factor important care m-a ajutat a fost faptul că m-am simțit extraordinar de bine pe scenă, astfel încât, după proba de defilare, am scăpat aproape în totalitate de emoții, considerând că cel mai important lucru este să mă simt bine și să mă distrez. Deci, aș putea spune că faptul că m-am simțit în largul meu a fost cel mai mare atu în ecuația câștigării balului.

Încă de când am decis sa mă duc la preselecții, am avut încredere în mine și în aptitudinile mele cu privire la câștigarea balului. A fost o competiție strânsă pentru că și ceilalți boboci au avut prestații foarte bune, spectaculoase, însă decizia a stat în mâinile juraților și nu pot decât să le mulțumesc prin această cale.

Lungu Cecilia, câștigătoarea titlului de Miss Popularitate:

Multă muncă a stat în spatele acelor câteva momente în care atât noi, bobocii, cât și echipa de organizare, am dat tot ce am avut mai bun pentru a da pe spate publicul cu primul bal de după pandemie.

Când am urcat prima dată pe scenă, la proba defilării, pot zice că am dat shut down la creierul care observa sutele de priviri ale publicului și mi-am lăsat corpul să facă rutina pe care a repetat-o deja de zeci de ori. Singurele emoții un pic mai intense (suficient de intense încât să simt că nu mai am aer) le-am avut înainte de proba mea de talent, însă au fost rapid eliminate cu ajutorul publicului care a cântat cu mine și m-a susținut continuu. Publicul mi-a dat multă energie și m-a făcut ca pentru o seară să mă simt chiar ca o adevărată vedetă!

Cred că am obținut votul publicului atât prin faptul că am ales să cânt o melodie foarte cunoscută, cât și prin faptul că ofeream energia pe care o vedeam: a existat multă comunicare între mine și public. Faptul că ei mă aclamau, mă filmau sau îmi zâmbeau m-a făcut să-mi doresc să le ofer și mai mult.

Cred că vorbesc în numele tuturor când spun că există în mintea mea și scenariul în care aș fi câștigat unul dintre cele două titluri de Miss, dar sinceră să fiu, luând în calcul faptul că toți bobocii au avut numere super bune și voturile au fost strânse, nu m-aș fi supărat dacă nu luam vreun titlu. Această experiență a fost, în primul rând, transformatoare pentru mine, având ocazia să cânt în fața unui public de 300+ persoane.

Deși în seara balului multe persoane cunoscute și necunoscute mă felicitau pentru titlul obținut, nu cred că premiul primit îmi va influența reputația la facultate, însă sigur va avea un impact asupra modului în care reacționez la situațiile care par înfricoșătoare inițial, dar sunt extraordinare ulterior.

Acum că s-a terminat balul, nu pot spune decât că încă nu-mi vine să cred că nu o să mai avem repetiții marțea pentru a învăța pași noi de dans și joia pentru a repeta DIN NOU ȘI DIN NOU defilarea, momentele artistice, dansurile…

Munteanu Denis, câștigătorul titlului de Mister Popularitate:

Primul pas pe scenă a fost mult mai copleșitor decât anticipasem. La repetiții ne-am simțit în largul nostru, însă, în fața publicului, toate stângăciile și emoțiile s-au amplificat și au părut a fi aproape incontrolabile.

Publicul a reușit să transmită o energie incredibilă și ne-au oferit hype-ul de care aveam nevoie. Întreaga atmosfera a fost una memorabilă și sper că am reușit alături de colegii mei și de organizatori să creăm un bal cu adevărat ,,hawaiian”.

Scopul meu la acest bal a fost sa mă exprim prin intermediul muzicii și să ofer o parte din mine. Cred că mesajul meu a fost înțeles și de aceea am primit votul publicului.

Nu m-am gândit că voi câștiga. În momentul în care mi-am auzit numele, nu am știut cum să reacționez, iar stângăciile și emoțiile mele și-au spus cuvântul din nou.

Nu cred că premiul îmi va influența reputația din facultate, însă pot spune că sunt extrem de recunoscător pentru faptul că în seara balului am creat noi legături cu multe persoane.

Dincolo de competiție, timpul petrecut împreună și emoțiile împărtășite i-au unit pe participanți și i-au transformat într-o mică gașcă de prieteni. Fiecare participant a putut mereu să primească un feedback constructiv și susținere din partea celorlalți. Apropierea care s-a dezvoltat între ei s-a văzut pe tot parcursul pregătirii lor, dar și în seara competiției. La final, după acordarea premiilor, publicul a avut ocazia să asiste la un moment emoționant: marea îmbrățișare de pe scenă. 

Recomandarea tuturor participanților pentru viitorii boboci este să se înscrie pentru a avea parte de o amintire de neuitat, timpul acordat pentru pregătirea momentelor fiind un preț mic pentru o asemenea experiență. Unii chiar cochetează cu ideea de a-l organiza anul următor, deoarece a devenit un proiect de suflet.

Nimic din ce ați văzut sau auzit despre Balul Bobocilor nu ar fi fost posibil fără coordonatorii acestui proiect: Ilinca Murărescu și Tudor Popescu, aceștia fiind cei care și-au luat inima în dinți și au organizat primul Bal al Bobocilor FII de după pandemie. 

Pentru a afla mai multe despre experiența lor de coordonatori, le-am pus câteva întrebări la care vă invităm să citiți răspunsurile date de aceștia.

De ce ți-ai dorit să fii unul din coordonatorii acestui proiect? 

Ilinca: Mereu am ținut la acest gen de evenimente. Când am aflat că anul acesta va avea loc, în sfârșit, organizarea unei noi ediții a balului, mi-am dat seama că îmi doresc să mă implic cât mai mult posibil pentru a le putea oferi bobocilor o seară de neuitat.

Care a fost cel mai greu de depășit obstacol pe care l-ați întâlnit pe parcursul organizării evenimentului? 

Ilinca: Cred că cel mai greu obstacol a fost chiar la început, când a trebuit sa găsim o locație cât mai bună pentru eveniment, precum și un invitat special pe măsură. Au fost două aspecte importante ce au trebuit rezolvate într-un timp destul de scurt. Apoi, din fericire, totul a decurs destul de lin.

Cum ați reușit să mobilizați 5 perechi de bobocei sa pună la cale show-ul la care am asistat în Underground?

Ilinca: Ne-am bucurat de o echipă de organizare extrem de implicată, atât în timpul repetițiilor cu bobocii, cât și în afara acestora. Anumiți membri au luat legatura cu bobocii săptămânal pentru a se asigura că totul decurge cum trebuie în pregătirea lor.

Cum arată seara Balului Bobocilor din perspectiva de coordonator? 

Tudor: Seara balului reprezintă un moment pe care orice coordonator vrea să îl vadă dus la bun sfârșit, dar în același timp nu își dorește ca acel moment să se termine. Este un rollercoaster de emoții și decizii ce trebuie luate pe moment, dar, la final, satisfacția este pe măsură.

Spune-ne cea mai plăcută amintire din timpul pregătirilor pentru bal.

Tudor: Cea mai frumoasă amintire a fost ultima repetiție pe care am avut-o cu bobocii. Deși credeam ca aceștia vor fi stresați și anxioși, cred că a fost repetiția la care s-au distrat și s-au simțit cel mai bine. Au râs, au dansat, au fost siguri pe ei și, cel mai important lucru, s-au distrat. Asta s-a văzut și în seara Balului, toți au avut un vibe grozav și au creat o atmosferă incendiară.

Ce sfaturi ai pentru următorii coordonatori ai Balulului Bobocilor? 

Tudor: Atenția la detalii. Balul Bobocilor este un eveniment care include o multitudine de taskuri și pregătiri mărunte, dar importante. Trebuie să știți să vă împărțiți atribuțiile, să aveți încredere în echipa voastră de organizare și să nu tratați lucrurile superficial. Orice detaliu contează și, deși poate părea nesemnificativ la început, în seara evenimentului acesta poate avea un impact major.

La final, descrie seara balului în 3 cuvinte.

Ilinca: Echipa, distracție, amintiri.

Tudor: F.I.I. (Formidabil, Incendiar, Irepetabil).

Participanții au fost în lumina reflectoarelor, organizatorii în umbră s-au asigurat ca totul să iasă perfect, dar nu au fost singurii prezenți. Bobocii au umplut sala cu energie și vitalitate, încurajându-și echipa favorită sau dansând pe ritmul petrecerii. Dorind să le obținem părerea, am luat la fața locului interviu bobocilor:

Aron Robert – Student FII

Robert și-a dorit o petrecere, un Bal al Bobocilor pentru a se deconecta de la rutină. Acesta a fost atras de tema petrecerii, deoarece a fost aproape de sezonul estival, dar nu a reprezentat motivul principal. Ar fi venit la bal indiferent de temă, dorindu-și să se distreze. Îmbrăcămintea nu a reprezentat o problemă, acesta alegând-o ușor, dar nu pe tema hawaiiană. Și-ar fi cumpărat o cămașă cu flori special pentru bal, dar a decis că nu ar fi fost stilul său. 

Continuând cu Miss & Mister, acesta nu a ținut cu un participant / ă anume și nici nu a fost prezent pe întreaga durată a concursului. În schimb, părțile pe care le-a văzut l-au ajutat să ia o decizie în momentul votării. Participarea la o astfel de petrecere nu îi era necunoscută, în schimb, dacă ar fi concurat pentru coroana de Mister, ar fi fost fără precedent, neavând nici în trecut, nici în prezent această dorință. 

Va mai participa și la viitoare baluri și petreceri? ,,Desigur, căci vor fi organizate de ASII, deci vor fi super!” declară acesta. “Petrecerea a fost un succes, iar concurenții au fost pe măsura așteptărilor.”

Tudor Istov – Student FII

Tudor căuta un prilej de a se relaxa, iar Balul Bobocilor a reprezentat ocazia ideală. De asemenea, atras de tema petrecerii, Tudor și-a dorit să fie 100% în temă. Vestimentația sa a necesitat o analiză personală, fiind greu de ales. Cămașa a fost o achiziție specială pentru eveniment, pentru a se simți ,,Hawaii” complet. În ceea ce privește motivația sa, și-a dorit să vină nu doar pentru petrecere și temă, dar și pentru concursul de Miss & Mister, dorindu-și să susțină un participant favorit.

,,Petrecerea a fost bine organizată, super fun” ne-a declarat Tudor, fiind mulțumit atât de momentul petrecerii, cât și de tema aleasă. Pentru acesta, Hawaii a fost precum o petrecere ce a dat startul verii, al vacanței ce va veni și următoarelor petreceri.

Observând declarațiile bobocilor ce au venit să se distreze, să se relaxeze și chiar să cunoască persoane noi, putem spune, mulțumiți, că Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni a reușit să le ofere bobocilor, și nu numai, prilejul de a ieși din monotonia temelor și testelor și de a-și forma amintiri plăcute, fie alături de prietenii care i-au însoțit, fie alături de cei pe care și i-au făcut la Balul Bobocilor FII 2021 – 2022.