Balul de Caritate „Crăciun din Inimă de Student”, 2023

A nins pe Moldova, a nins… cu luceferi… cu miei… și cu lumina sufletelor ce au îmbrățișat ideea Balului de Caritate. Această lumină s-a revărsat, mai mult decât oricând, asupra noastră și a celor din jur, atunci când studenții facultății noastre au izbutit să răspândească, și în acest an, zâmbete și bucurie în împlinirea unei cauze nobile.

Într-o lume aflată într-un continuu declin, căutăm orbește cu lanterna Binele, asemenea omului nebun din scrierile lui Nietzsche. Însă protagoniștii ultimei ediții au priceput că Binele sălășluiește deja în ei înșiși, iar datoria lor absolută a fost (și este) aceea de a-L împărtăși lumii.

Cu toate acestea, ce fel de protagoniști am putea schița fără vreo poveste?

Cel de-al 20-lea capitol al marelui roman Crăciun din Inimă de Student, surprins într-o compunere neîncetată, a fost conceput în jurul Centrului de zi și de plasament Ion Holban, acesta reprezentând cauza ce a fost susținută financiar în urma evenimentului. În cadrul centrului de zi, se aflau 35 de copii cu dizabilități, proveniți din familii cu o situație financiară precară, motiv pentru care a fost sugerată opțiunea de a le oferi atât pachete formate din alimente și obiecte de igienă, cât și jucării. În centrul de plasament, se găseau 45 de copii orfani. Pentru aceștia, conducerea centrului a recomandat achiziționarea de rechizite, dulciuri și obiecte de igienă personală.

Pentru a izbândi în lupta lor, protagoniștii au acționat după un plan bine organizat, însuflețit chiar de naratorul poveștii de anul acesta, și anume Denis Munteanu, băiatul care a salvat Crăciunul. Au existat două mari tabere de-a lungul vremii, însă nicidecum antagonice: Atelierul de Decorațiuni și Corul Balului de Caritate; iar ambele aveau același conducător.

Cum au zămislit cele două deznodământul fericit al Balului de anul acesta?

Prima tabără, Atelierul de Decorațiuni, a ocupat două teritorii: sediul ASII (C123) și sala C112, ambele din cadrul Facultății de Informatică. De la pinguini origami la minipicturi pe lemn, aici s-au realizat, cu migală și multă dăruire, decorațiunile ce urmau a împânzi mesele din seara Balului.

Cea din urmă, Corul Balului de Caritate, a cântat nenumărate seri la rând în sala C112 pentru a încânta publicul în seara cea mare. Printre acordurile de chitară și colindele glăsuite cu entuziasm, aceștia sunt vinovații fără vină pentru sentimentele de încântare rodite în sufletele ascultătorilor.

Ediția aceasta nu ar fi fost posibilă nici fără eroul ei, iar Balul de Caritate, la rândul său, a sădit recunoștință, așa cum urma Denis Munteanu să mărturisească: Am avut ocazia să iau parte la Balul de Caritate în ediția din 2022. Am văzut un anunț pentru preselecțiile corului Balului de Caritate și am decis să mă înscriu. Ce a urmat după aceea, de la repetiții și căldura oferită de colegi, până la ziua evenimentului, mi-a insuflat un mic gând cum că aș vrea să coordonez ediția următoare. Sărbătorile de iarnă tind să își piardă puțin din magie cu fiecare an ce trece (cel mai probabil, sentimentul e cauzat și de înaintarea în vârstă), însă Balul de Caritate încă reușește să transmită și să cuprindă tot ceea ce înseamnă Crăciunul. Astfel, în mai, mi-am făcut curaj și mi-am scris candidatura. Cu mari emoții, am prezentat-o în fața Adunării Generale, iar feedback-ul a fost pozitiv.

Coordonarea Balului de Caritate a reprezentat o provocare pentru mine și a avut un impact semnificativ asupra mea. Am avut parte de o echipă călduroasă, care m-a ajutat enorm în organizarea evenimentului. De asemenea, am avut oportunitatea să coordonez și corul Balului. Fiind pasionat de muzică, totul a venit natural, iar oamenii care au făcut parte din cor au fost absolut minunați, simțind de la prima repetiție că seara Balului va fi învăluită în emoția și lumina transmisă de ei. Nopțile nedormite, nenumăratele idei care ba s-au conturat, ba au rămas pentru edițiile următoare, atelierele de decorațiuni și repetițiile pentru cor – toate s-au unit într-o singură seară și au format un eveniment memorabil. Tot ce am reușit să facem în decurs de câteva luni s-a dus către copiii din centrul Ion Holban, care, sper eu, au simțit și ei puțin din ce ar trebui să însemne sărbătorile de iarnă cu adevărat: dăruire, iubire, căldură și emoție sinceră, care te zguduie. Nu știu dacă pot spune că mi-am lăsat amprenta în vreun fel pentru ediția de anul acesta, însă pot spune că ediția și-a lăsat amprenta asupra mea.

Pentru ca tabloul să fie unul perfect, personaje episodice s-au alăturat pentru a răspândi pe deplin magia Crăciunului. Atât artista Andra Botez, cât și studenții talentați ai facultății noastre (și nu numai) – Andrei Ochian & Maria Bader, Claudiu Chichirău, Alexia Urtoi, Maria Maxim, Radu Cristea, Adina Nedelcu, Denis Munteanu – au încântat, alături de cor, prin notele muzicale de care s-au lăsat ghidați.

Seara Balului de Caritate a marcat apogeul poveștii noastre. 14 decembrie, ora 18: publicul începe să fie întâmpinat de spiriduși și brusc sala Cuza a hotelului Unirea începe să fie pictată în nuanțe vii. S-a spus despre Balul de Caritate că este evenimentul inimilor, iar acest sentiment nu se resimte viu decât în mijlocul mulțimii, admirând cum oameni atât de diferiți prin preocupările lor sunt uniți de aceeași năzuință, și anume aceea de a face bine. Dincolo de acest context formal, protagoniștii sunt cei ce pot vorbi cel mai sincer despre empatie, asemenea Dianei Martișcă, voluntară a Balului de Caritate: A fost o experiență cu totul nouă și mult mai frumoasă decât mă așteptam. Am cunoscut foarte mulți oameni noi, extrem de implicați și talentați, atât la atelierul de decorațiuni, cât și la cor. Încă sunt uimită de ce am realizat împreună și, totodată, mândră și fericită că am răspândit bucuria Crăciunului celor din jurul nostru, dar, mai ales, copiilor defavorizați spre care s-au îndreptat donațiile strânse.

Desigur că am trecut prin câteva zile extrem de stresante, obositoare și pline de muncă, dar prezența celorlalte persoane din echipa de organizare m-a ajutat să rămân optimistă și plină de energie. Am lucrat împreună pentru a ajunge la cel mai bun rezultat, iar entuziasmul și implicarea celorlalți m-au păstrat cât mai motivată.

Cred că momentul pe care nu o să-l uit niciodată, pe lângă serile târzii petrecute făcând decorațiuni sau repetând colindele de la cor, este cel în care, la finalul balului, am alergat prin sală cu arcada de baloane în mână, apoi m-am întins pe covor. Eram atât de fericită și mulțumită de ce a ieșit, dar, totodată, atât de obosită, încât nu știam dacă să fug și să sar în toate părțile sau să mă pun undeva și să dorm.

Tot ce sper acum, la finalul proiectului, e că am împărtășit din bucuria mea măcar câtorva persoane din jur și că munca și implicarea depuse au adus o diferență în viețile celor care așteptau lumina sărbătorilor.

La finalul ediției, îndrăznim, contrar lui Kafka, să avem încredere că există o cantitate infinită de speranță în univers și pentru noi. Până atunci, protagoniștii celor 20 de povești sădesc speranță în sufletele celor ce sunt pe punctul de a o pierde definitiv și îndeamnă, în egală măsură, la dăruire și empatie.