Ce spun proFII noștri

Tu la ce te gândești când spui studenție? Cursuri, seminare, pauze, sesiune, sesiune, sesiune, cum se pune nota?, de câte prezențe avem nevoie?,  restanță… Dar ce face mai exact un student să fie student? Până la urmă, studentul nu poate fi student fără a avea profesori, la fel cum profesorul nu poate fi profesor fără a-i avea pe studenți. Dincolo de diferențe, există o relație strânsă între aceste două entități care ne caracterizează o parte din viață.

Cu toții am discutat măcar o dată cu un coleg despre facultate, viață și încă mai câte! Deseori, părerile acestea se suprapun, deoarece provin dintr-o perspectivă foarte asemănătoare. Dar oare ce se află la celălalt capăt al spectrului?  Pentru a afla, am vorbit cu trei dintre profesorii Facultății de Informatică din Iași. 

Doamna Arusoaie Andreea este profesor de matematică și Quantum Computing în cadrul Facultății de Informatică din Iași și, de aproape 6 ani, inițiază viitorii informaticieni în universul matematicii și aplicațiilor ei în informatică.

Î: Ce sfaturi v-ați oferi dacă ați avea ocazia să vorbiți cu dumneavoastră de pe vremea studenției? V-ați sfătui să faceți ceva diferit?

R: „Cred că ce sfaturi mi-aș da dacă aș vorbi cu mine de atunci ar fi să am mai multă încredere în mine și în puterile mele. De asemenea, m-aș sfătui să mă bucur mai mult de această perioadă a studenției. Este o perioadă unică în viață și de aceea contează enorm să te bucuri de ea și de surprizele care te așteaptă.”

Î: Cum arăta profesorul ideal atunci când erați studentă? Considerați că ați reușit să deveniți acea versiune ideală pe care v-ați imaginat-o?

R: „Pe parcursul anilor de studii am avut mulți profesori care m-au inspirat și i-am luat drept model, însă sunt de părere că este greu să existe un profesor perfect. E bine să luăm de la fiecare cadru didactic pe care îl întâlnim doar lucrurile bune pe care le remarcăm. În opinia mea, un profesor bun ar trebui să stimuleze interesul studenților pentru disciplina pe care o predă, să dezvolte abilitatea studenților de a gândi critic, să fie un bun îndrumător pentru studenți, să nu se comporte doar ca un cadru didactic, ci să fie și un tutore pentru studenții săi. Cred că meseria de profesor este una în care trebuie să evoluezi în mod constant. Pe lângă stăpânirea conținutului disciplinei predate, trebuie să găsești mereu cele mai bune tehnici și metode astfel încât să adaptezi în funcție de studenți. Eu nu consider că am reușit încă să ajung la varianta ideală de profesor, dar încerc să tind către ea.”

Î: Puteți descrie o tipologie de student nemuritoare, un tip de student pe care l-ați găsit în primul dumneavoastră an ca profesor și pe care îl observați și acum?

R: „Sigur, cam în fiecare generație de studenți cu care relaționăm întâlnim diverse tipologii de studenți. Studentul muncitor, care este mereu activ la seminare, mereu ia notițe, pune întrebări și care citește cursul. La polul opus este studentul total dezinteresat de materia pe care o studiază, care vine la seminare total nepregătit, însă care este mereu interesat și pune cele mai multe întrebări legate de criteriile minimale de promovare la disciplină. Ar mai fi și studentul care mereu întârzie la ore și care ajunge după 15 minute după ce a început seminarul, eventual ținând o cafea în mână și care se strecoară încet în sală sperând că nu îl observă nimeni, studentul care respectă cu sfințenie deadline-ul și multe altele.”

Î: Luând în considerare experiența dumneavoastră vastă în calitate de profesor, care a fost cel mai comic contact pe care l-ați avut vreodată cu un student?

R: „De-a lungul celor aproape 6 ani de când predau la Facultatea de Informatică am întâlnit tot felul de situații comice, mai ales ținând cont de numărul mare de studenți cu care am avut contact. Dar cred că cea mai interesantă întâmplare a fost la un curs de Matematică. Cred că eram prin săptămâna a șasea de cursuri și discutam despre vectori și valori proprii, în sala C112. La vreo 10 minute după ce a început cursul, a intrat un student în sală, s-a așezat în primul rând, și-a scos un caiet de notițe si a început să scrie. După vreo 20 de minute de luat notițe, se ridică în picioare și spune că a greșit cursul și că trebuia să fie la un alt curs, de programare. Mi s-a părut o situație amuzantă, mai ales că, fiind in săptămâna a șasea, el nu știa cum arăta profesorul care preda acea disciplină.”

Î: Ce impact credeți că are materia pe care o predați asupra studenților?

R: „Matematica are un rol foarte important în viața tuturor. Aceasta pune ordine în tot ceea ce facem și dezvoltă gândirea critică. Cu o bază solidă în Matematică ne putem dezvolta și perfecționa și alte abilități. Pentru un student la informatică, matematica este foarte importantă, deoarece îl învață cum să utilizeze limbajele abstracte, cum să lucreze cu algoritmi și cum să modeleze matematic diverse probleme pe care le întâmpină. Un bun informatician trebuie să aibă cunoștințe și abilități matematice. Disciplina pe care o predau studenților în anul întâi tocmai asta are ca scop. Să formeze studenților o bază solidă în matematică pentru a reuși în viitoarea lor carieră în informatică. De asemenea, prin disciplina opțională pe care o predau studenților din anul al doilea, Quantum Computing, am ocazia să aplic noțiunile matematice de algebră liniară și analiză, învățate în anul întâi, direct în practică. Acolo studenții învață să aplice conceptele matematice pentru a rezolva probleme concrete de calcul cuantic și cum să opereze cu calculator cuantic pentru a găsi soluții la aceste probleme. Interesul studenților către această disciplină m-a bucurat foarte mult, mai ales că acest domeniu este unul relativ nou, în continuă dezvoltare, și care s-ar putea să aibă un impact foarte mare în domeniul informaticii.”

Î: Ați corectat vreo lucrare care v-a rămas întipărită în memorie?

R: „Da, au fost câteva. În general, la examenele de la disciplina Matematică, am primit de-a lungul anilor tot felul de poezii, desene, mesaje în loc de rezolvări ale problemelor. Cred că, dintre toate lucrările, o poezie mai elaborată mi-a rămas în minte. Oricât de contradictorii pot părea, matematica și poezia au ceva în comun. După cum spunea și poetul și matematicianul Ion Barbu, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde întâlnește cu poezia, așa că și eu, și colegii mei am apreciat mereu talentul acestor studenți.”

Î: Auzim mereu că generațiile de studenți diferă exponențial una de alta, dar ce se întâmplă cu profesorii? Rămân ei la fel sau schimbarea apare și la ei?

R: „Pai este normal să fie așa, să difere generațiile de studenți. Nicio generație nu seamănă cu o alta. Sunt ani în care întâlnim generații cu studenți excepționali, cu rezultate remarcabile la competiții internaționale și ani cu mai puțini studenți de acest tip. Însă nu aș spune că studenții sunt mai slab sau mai bine pregătiți. Consider că abia de acum, la facultate, își pot arăta adevăratul potențial. Mai ales că studiază exact domeniul pe care aceștia l-au ales. Însă este de așteptat să se remarce o schimbare în urma numeroaselor reforme pe care sistemul de învățământ le-a avut în ultima vreme. În ultimii ani, s-au eliminat capitole importante din materia pentru examenul de Bacalaureat, pentru a mări promovabilitatea la acest examen, iar din punctul acesta de vedere, da, noțiunile cu care vin studenții sunt mai puține, însă, noi, profesorii, încercăm să ne adaptăm situației. Referitor la a doua parte a întrebării, nu cred că sunt schimbări ale profesorilor. Aceștia nu se schimbă odată cu generațiile. Este posibil să existe diferențe între un profesor care are mai multă experiență didactică și unul care se află la începutul carierei sale, însă, în timp, aceste diferențe dispar.”

După unul dintre examenele la matematică, doamna Arusoaie a fost plăcut surprinsă de o poezie simpatică din partea studenților: 

Scumpă doamnă profesoară,

Circulă un zvon prin țară.

Că vă place poezia

Și că mai iertați… prostia!

Și vă spunem, așa, de fapt,

Noi la mate suntem cam praf

Cum o dăm, cum o sucim

Abia știm să socotim.

Nu mai spunem că suntem bobocei

Și-avem  „creieri” mititei

Un’ să-ncapă-atâta mate?

E prea mult… ne dă pe spate!

Funcții, serii și mulțimi,

Toate parcă-s din alt film…

Doamne, da’ cu ce-am greșit,

Vectori să fi nimerit?

Doamna noastră profesoară,

Noi vă spunem pentru-a mia oară:

Matematica-i frumoasă

Doar să numeri bani în casă!

Ce examen minunat,

Noi deja vedem… „picat”.

Dacă vă-ndurați de noi,

Pentru anul care vine

Noi promitem c-o să știm

Toți vectorii să-i scriem,

Dar să nu fie nevoie…

Nu vrem să vă mai stresăm 

Și cu drag ne iscălim,

Grupa B5.

De 7 ani, domnul profesor Arusoaie Andrei învață studenții Facultății de Informatică Iași Logică și importanța acesteia în domeniul informaticii.

Î: Ce sfaturi v-ați oferi dacă ați avea ocazia să vorbiți cu dumneavoastră de pe vremea studenției? V-ați sfătui să faceți ceva diferit?

R: „Clar mi-aș da foarte multe sfaturi. Un prim lucru pe care cred că l-aș face ar fi să mă axez mai mult pe învățatul în profunzime. Eu încercam să învăț la toate materiile, reușeam să o fac relativ bine, dar, mai târziu, în perioada Masterului și a Doctoratului, mi-am dat seama că ar fi fost mult mai benefic să fi învățat în profunzime. Alt lucru pe care m-aș sfătui să îl schimb se referă la faptul că am fost un pic prea concentrat la facultate și uneori am ratat activități importante în ceea ce privește conexiunea cu ceilalți colegi. De exemplu, n-am fost în ASII, pentru că mă gândeam că o să-mi ocupe prea mult timp și îmi spuneam «Nu o să am timp să învăț deci mai bine nu îmi iau încă ceva extra». De fapt, cumva neoficial, participam la diverse activități datorită colegului meu de atunci, Dragoș Sorescu, care era președintele asociației. Noi eram foarte buni amici în timpul facultății și, astfel, eram implicat relativ mult în toate activitățile, dar nu m-am înscris niciodată în ASII.

Un ultim sfat ar fi să particip la concursuri de matematică. Eram peste medie la matematică și cred că, dacă participăm la concursuri, ar fi fost mai interesant, dar parcă nu mi-am dat niciodată șanse suficiente să învăț atât de mult. Acestea ar fi sfaturile pe care mi le-aș da dacă aș fi din nou student.”

Î: Cum arăta profesorul ideal atunci când erați student? Considerați că ați reușit să deveniți acea versiune ideală pe care v-ați imaginat-o?

R: „De mic copil eram fascinat de cel de la catedră, iar pe parcursul anilor a existat mereu un profesor pe care îl consideram model, de exemplu, profesorul de fizică din liceu, profesoara de limba română din gimnaziu sau învățătoarea. Am avut mereu câte un profesor care mi-a trezit interesul pentru predat. Nu cred că a existat doar un profesor ideal pentru mine, mai degrabă mi-am însușit o sumă de trăsături și caracteristici de la fiecare profesor.

Eu nu îmi dau seama dacă sunt acel profesor, deoarece consider că trebuie să fii diferit în funcție de anul la care predai sau de materia pe care o predai. Trebuie constant schimbat felul în care prezinți materia și, de aceea, nu urmez un tipar anume, dar sigur există în subconștientul meu acele modele pe care le-am admirat de-a lungul anilor de studiu.”

Î: Puteți descrie o tipologie de student nemuritoare, un tip de student pe care l-ați găsit în primul dumneavoastră an ca profesor și pe care îl observați și acum?

R: „Sunt câteva tipologii clasice. Primul lucru pe care l-am observat când am venit la facultate ca student și, ulterior, l-am observat și ca profesor, este că studentul la Informatică este mai haotic decât cel de la alte facultăți. O altă tipologie, pe care de altfel o apreciez foarte mult, este studentul foarte pasionat de o materie, care  se axează doar pe aceasta, iar la celelalte se chinuie să treacă. Studentul uituc sau «contra timp», de la care aud după 3 săptămâni de la deadline «Știți, trebuie să trimit și eu tema» este o altă tipologie întâlnită generație după generație. Un student care nu e după un tipar clasic, deci este mai aparte, este studentul «Ce am vrut să spun», care, atunci când primește o întrebare, răspunde cu ceva ce nu are nicio noimă, iar tu, ca profesor, îi repeți ceva din ce a spus el. Astfel, îl ajuți cumva să își dea seama că ceva nu e în regulă, iar reacția este întotdeauna «Aaa, păi, asta am vrut să spun de fapt…». Mai sunt studenții care, din păcate, sunt foarte axați pe a obține note, punctaje. La ei totul ține doar de rezultat, doar de cifră, de partea cantitativă. Din nefericire, în direcția asta am fost educați de mici, să primim note și recompense. Partea cea mai tristă legată de această tipologie este că acești studenți au un potențial foarte mare și nu reușesc să îl pună în valoare.”

Î: Luând în considerare experiența dumneavoastră vastă în calitate de profesor, care a fost cel mai comic contact pe care l-ați avut vreodată cu un student?

R: „De departe, cred că cel mai amuzant moment a fost în timpul unui examen de Proiectarea algoritmilor. Eram în sala C112, vine cineva pe la jumătatea examenului, îi dau un subiect și, uitându-mă la ceas, îi explic că timpul de rezolvare a examenului rămâne același pentru el ca și pentru colegii săi. După 15 minute, se ridică, îmi dă foaia și mă întreabă «Mă scuzați, asta este Facultatea de Automatică și Calculatoare?».

O altă împrejurare a fost la începutul unui an universitar: urcam spre etajul 7 pe scări și fix atunci cobora o studentă care își întreba la telefon o colegă «Unde e C2-ul ăsta?». Am avut impresia că făcuse un brute-force de căutare a sălii prin toată clădirea.”

Î: Ce impact credeți că are materia pe care o predați asupra studenților?

R: „Materia de anul I, Logică, e cea care provoacă cele mai multe dureri de cap. Studenții vin cu o anumită mentalitate din liceu și sunt formatați să înțeleagă superficial lucrurile, dar aici nu e o problemă a studenților, ci o problemă în modul în care suntem educați. Din cauza acestei înțelegeri superficiale, când ajungi la o disciplină la care necesită să înțelegi în adâncime lucrurile, îi frapează pe studenți când la un examen le arăt greșelile făcute, iar ei vin cu replica «Aaa, păi, asta am vrut să spun de fapt…». Problema care apare este că ei în mintea lor au informațiile pricepute, dar nu reușesc să exprime acele lucruri. O altă problemă apare când multe exerciții necesită redactarea în mod coerent a unei rezolvări. Ce încercăm noi să facem este să le dăm ocazia să se exprime în mod corect și să îi învățăm să facă acest lucru, adică: să abordeze sistematic rezolvarea unei probleme, indiferent de tipologia acesteia și să învețe să opereze cu definițiile și conceptele pe care le au. O altă abordare pe care încerc să le-o evidențiez studenților este să citească ce au scris, astfel încât să vadă dacă ceea ce au scris este într-adevăr ceea ce au vrut să transmită. Atunci când discuți cu ceilalți, indiferent de mediul în care te afli, fie într-o companie, fie într-o instituție publică, fie că ești profesor, fie că ai orice altă meserie, ceea ce contează este modul prin care comunici.  Dacă acesta este printr-o hârtie, este foarte important să scrii precis ceea ce ai de scris acolo, nu să scrii ceva, dar în mintea ta să fie altă chestiune.

Asta e ceea ce îmi doresc eu să transmit studenților, că e important să fii precis și capabil să utilizezi exact noțiunile de care ai nevoie atunci când te exprimi. Îmi doresc ca studenții mei să fie atenți și să se facă clar înțeleși celor cu care interacționează, acesta e impactul pe care vreau să îl am.”

Î: Ați corectat vreo lucrare care v-a rămas întipărită în memorie?

R: „Am corectat mii de lucrări și cred că am văzut soluții frumoase de-a lungul anilor. Desigur, au apărut și tot felul de poezii, unele rezolvări de genul «Am scris și eu ceva aici, dar trebuie să fac criteriul/să iau niște puncte». Am o colecție de fotografii cu perle de-a lungul anilor și doresc să tipăresc un mic album cu acele amintiri, poate o voi da ca exemplu de «Așa NU» viitorilor studenți și, desigur, pentru a se amuza.”

Î: Auzim mereu că generațiile de studenți diferă exponențial una de alta, dar ce se întâmplă cu profesorii? Rămân ei la fel sau schimbarea apare și la ei?

R: „Generațiile sunt diferite una de alta, iar diferențele care se simt la catedră țin de cum se schimbă programa de liceu. Dacă programa de liceu nu mai conține o noțiune pe care cursul tău se bazează, apare o problemă: cursul tău trebuie să își facă loc și pentru această noțiune. Asta nu înseamnă că studenții care vin nu pot să facă lucruri cu acea noțiune, ei pot, doar că nu au fost expuși la aceasta înainte. Din perspectiva asta pot spune că există diferențe între generațiile de studenți. În ciuda acestor schimbări, potențialul studenților este mereu ridicat și merită exploatat.

Asemenea, profesorii noi, care abia intră în această meserie, evident, au făcut o școală puțin diferită față de profesorii care sunt la catedră de mulți ani. Din nou, școli diferite, pregătiri diferite.

Un lucru interesant este că profesorii nu se schimbă de la o generație la alta, dacă ai un profesor bun acum, el nu își schimbă abordarea la următoarea generație de studenți. Profesorii câștigă experiență și, într-adevăr, pe măsură ce evoluezi, începi să vezi lucrurile altfel. Pot spune din proprie experiență: cu timpul, mi-am finisat anumite părți mai „ascuțite” și, cel mai probabil, o să se mai întâmple în continuare.

Diferențele dintre generații vor exista mereu, iar acestea sunt cauzate de factori externi, nu de studenți sau profesori în sine.”

Domnul Ciortuz Liviu este cadru didactic al Facultății de Informatică din Iași începând cu 1990, încurajând studenții spre performanță în domeniul Învățării automate. 

Î: Ce sfaturi v-ați oferi dacă ați avea ocazia să vorbiți cu dumneavoastră de pe vremea studenției? V-ați sfătui să faceți ceva diferit?

R: „Este mai simplu să vă răspund mai întâi la cea de-a doua întrebare: da, aș face unele (chiar multe!) lucruri în mod diferit față de cum le-am făcut în anii studenției mele.

Prin intermediul primei întrebări îmi cereți de fapt să mă întorc cu mulți ani în urmă (circa 40!) și să mă adresez unui student cum am fost eu. Noi, toți studenții de la Secția de Informatică a Facultății de Matematică a Universității «Al. I. Cuza» din Iași, eram destul de diferiți față de cum sunt astăzi studenții «obișnuiți» de la Facultatea de Informatică.

În primii doi ani de facultate, noi am urmat aproximativ același curriculum împreună cu studenții de la Secția de Matematică (didactică). Aceasta explică probabil aplecarea mea înspre fundamentele matematice, riguroase ale domeniului pe care îl predau, Învățarea automată (Machine Learning, ML). În ultimii doi ani de facultate (noi am făcut în total patru ani), am urmat aproape în exclusivitate discipline de informatică.

Spre deosebire de cea mai mare parte a studenților din generația de azi, mulți dintre noi stăteam și studiam zilnic 3-4 ore în biblioteci (mă refer la BCU «Mihai Eminescu», Biblioteca Facultății de Matematică sau la bibliotecile altor facultăți). Însă, în felul acesta, am dobândit deprinderea rigorilor și înțelegerea cât mai exactă a detaliilor, a demonstrațiilor. Bineînțeles, studiam și în afara orelor petrecute la bibliotecă.

Pe scurt, dacă aș fi din nou astăzi student, aș face un bun echilibru între satisfacerea cerințelor didactice pe de o parte și inițierea în cercetarea științifică de cealaltă parte – citirea de articole științifice și lucrul alături de profesori sau cercetători în taskuri bine definite din cadrul unor proiecte de cercetare. Pentru a face bine aceste două tipuri de activități, în timpul studenției aș refuza în mod ferm tentația de a lucra pentru companii.”

Î: Cum arăta profesorul ideal atunci când erați student? Considerați că ați reușit să deveniți acea versiune ideală pe care v-ați imaginat-o?

R: „Nu, nu am reușit să devin «versiunea ideală» a profesorului pe care mi l-am imaginat / dorit când eram student.

De fapt, pot spune că nici măcar nu am sperat că am să ajung cadru didactic, deși, lăsând pentru un moment modestia deoparte, pot spune că am fost șef de promoție, atât la liceu, cât și la facultate. Motivele particulare pentru care nu am sperat să pot ajunge profesor (deși îmi doream!) nu vi le pot spune aici, dar ce pot spune este că situația generală din universitățile românești era aceasta: toate posturile (în special cele de asistenți) erau blocate, așa că era practic imposibil să accezi la o carieră universitară. În plus, pentru a avea o asemenea carieră trebuia să fii membru PCR, iar eu nu puteam (și de fapt nici nu voiam) să fiu membru PCR!

Am avut câțiva profesori la disciplinele de matematică din facultate care predau în mod impecabil. Din păcate, am constatat mai târziu că acelor cursuri –– care erau aproape întotdeauna fără greșeală din punct de vedere matematic –, le lipseau două componente importante: legătura cu aplicațiile și inițierea în cercetare. Poate că dânșii considerau că nu era nevoie de cele două componente la nivelul acelor cursuri, dar mie personal mi-ar fi prins foarte bine…

Materia pe care o predau eu, Învățarea automată, este o frumoasă îmbinare de algoritmică, fundamente matematice (analiza funcțiilor, probabilități și metode de optimizare) și aplicații / implementări. Prin urmare, există în acest domeniu premisele pentru a fi (sau a deveni) un profesor apropiat de idealul pe care l-am visat.

Însă, vă spun sincer, eu sunt destul de departe de acel ideal. Din lipsă de asistenți «full-time» care să lucreze împreună cu mine la această disciplină, precum și din cauza faptului că învățarea automată este un domeniu relativ nou, a trebuit ca eu să mă ocup în ultimii aproximativ 16 ani de crearea unui «suport» foarte consistent pentru curs și seminar, suport care există acum sub forma unei «Culegeri de exerciții și probleme de învățare automată», carte care a depășit 1000 de pagini… O folosesc pentru cursul de bază de la licență, pentru cursul avansat de la master și pentru «Seminarul special de ML» pe care-l țin tot la licență.

Recunoscând că nu sunt aproape de idealul de profesor pe care l-am visat, sper însă din toată inima că acei studenți ai mei foarte buni care au învățat cât au putut de mult folosind acest suport (și există câțiva astfel de studenți aproape în fiecare an!) să devină profesori ideali!

Îmi cer iertare acum, fiindcă era să uit: dintre toți profesorii pe care i-am avut în viața mea, probabil că domnul profesor Jean-Paul Dealhaye de la Universitatea din Lille, Franța, care a fost îndrumătorul meu la doctorat, este cel care se apropie cel mai mult de idealul meu de profesor: excelent pedagog, un melanj (cum ar spune francezii) foarte echilibrat de informatică și matematică, cercetător de renume mondial și foarte bun «popularizator» al rezultatelor cercetărilor din informatică și matematică.”

Î: Puteți descrie o tipologie de student nemuritoare, un tip de student pe care l-ați găsit în primul dumneavoastră an ca profesor și pe care îl observați și acum?

R: „Poate că e un pic prea mult spus «tipologie de student nemuritoare». Aș încerca să răspund în felul următor la întrebarea dumneavoastră.

Eu am devenit asistent universitar în anul 1990. Așadar, sunt un produs direct al Revoluției din 1989, care a deschis din nou ușile universităților pentru ca tinerii studioși să poată avea o carieră universitară. Am ținut seminare și laboratoare la diferite materii și chiar am predat cursuri noi, după care, în 1994, am plecat în Franța. Am reînceput acolo doctoratul (pe care-l începusem în 1990 la Iași, unde însă nu-mi puteam scrie teza din cauza suprasolicitării mele la facultate) și l-am terminat în 1996. Apoi am făcut trei stagii post-doctorale în Germania, Anglia și din nou în Franța, până în anul 2003, când m-am întors în Iași. Atunci am avut la facultatea noastră o serie de studenți pe care o numesc «generația mea de aur». Din circa 70-80 de studenți câți erau în seria aceea, eu am recomandat 12 pentru studii de doctorat în străinătate (și sunt sigur că au mai fost și alți studenți care au plecat atunci la doctorat, recomandați de către alți profesori). Șefa de promoție de atunci, Raluca Gordân, a făcut un doctorat în bioinformatică (ca și alți patru colegi de-ai dânsei), apoi a făcut un post-doctorat la Harvard, iar acum este profesor asociat (conferențiar) și conducător de doctorat la Duke University, SUA. Eu am avut aici șansa să lucrez aproape în fiecare an cu studenți cercetare, gată să depună mult efort în a se pregăti și dispuși să asculte sfaturile profesorilor și ale îndrumătorilor, sau «înainte-mergătorilor» lor. Ce frumos ar fi ca tot mai mulți dintre studenții noștri să le urmeze exemplul!”

Î: Luând în considerare experiența dumneavoastră vastă în calitate de profesor, care a fost cel mai comic contact pe care l-ați avut vreodată cu un student?

R; „Știți probabil că sunt un profesor destul de «sever», deși îmi place când predau să destind studenții din când în când cu câte o mică anecdotă, o glumă sau «o vorbă de duh». Este foarte rar însă când studenții încearcă să glumească cu mine.

Totuși, mi s-a întâmplat recent la un seminar de Învățare automată să ascult «la tablă» o studentă. Dânsa a început să-și prezinte pe video-proiector tema pe care o făcuse acasă. Fiindcă textul ei era prea puțin lizibil, i-am cerut să facă un «zoom in», ca să vadă bine și studenții care erau în partea din spate a sălii. Studenta respectivă, care de regulă la seminar stătea undeva în ultimele rânduri, a spus atunci: «Aha, acum înțeleg de ce nu pot să văd eu bine la tablă…». La aceasta, eu am replicat: «Dar de ce nu te așezi și tu în primele rânduri, fiindcă poți găsi acolo un loc liber dacă vrei?».

Răspunsul ei, foarte jovial, a fost: «Fiindcă îmi place de Silviu!», colegul lângă care dânsa stătea întotdeauna, în partea din spate a sălii…

Nu mi s-a întâmplat așa ceva în toți anii de când predau! Am povestit această întâmplare câtorva rude și prieteni și toți au râs cu poftă.”

Î: Ce impact credeți că are materia pe care o predați asupra studenților?

R: „Modul în care eu am ales să predau cursul de Învățare automată ține cont de faptul că, în facultatea noastră, există un număr semnificativ de discipline care folosesc algoritmi de ML, deci sunt (într-o anumită măsură) complementare cu cursul meu: data mining, big data, image recognition, computer vision, capitole speciale de inteligență artificială (la master), rețele neuronale artificiale și algoritmi genetici (la licență). Multe dintre aceste cursuri au o componentă practică foarte pronunțată. De aceea eu am decis să prezint la cursul meu fundamentele învățării automate, algoritmii de bază și proprietățile lor. În anumite locuri prezint demonstrațiile matematice care țin de partea de fundamente sau de proprietățile algoritmilor. Știu că aceste aspecte nu sunt neapărat agreate de către studenți, însă eu le spun de la început că acest mod de a preda învățarea automată mi-a fost inspirat de profesorii de la cele mai bune universități din lume, și anume Carnegie Mellon University (CMU) și Stanford, care sunt primele universități care au introdus cursuri de ML și ne-au pus la dispoziție foarte multe resurse bibliografice / didactice. În același timp eu mă străduiesc cât de mult pot ca să aduc lucrurile din acest domeniu cât mai aproape de nivelul de înțelegere pe care îl au studenții noștri. Pe scurt, predau ca și când aș fi eu însumi în rândul studenților, însă având standarde ridicate.

Din fericire, în ultimii 6-7 ani au apărut și la noi în țară multe joburi legate de domeniul învățării automate și de aplicațiile acestui domeniu, joburi foarte bine plătite (la companii precum Amazon, Bitdefender, Endava etc.), iar asta face ca domeniul și cursul meu să fie privite de către studenți cu din ce în ce mai multă seriozitate.”

Î: Ați corectat vreo lucrare care v-a rămas întipărită în memorie?

R: „Da, chiar am început în urmă cu 6-7 ani, urmând exemplul învățătorului prezentat de scriitorul Edmondo de Amicis în binecunoscuta sa carte «Cuore», să păstrez cele mai bune lucrări ale studenților mei. Așadar, pot să menționez lucrările ale lui Sebastian Ciobanu (care și-a susținut în decembrie 2022 teza de doctorat), Ciprian Băetu (colegul și prietenul lui Sebastian), Ștefan Bălăucă (actualmente în anul al II-lea la masterul nostru de cercetare) și Corina Dimitriu (colega dumneavoastră din anul III).”

Î: Auzim mereu că generațiile de studenți diferă exponențial una de alta, dar ce se întâmplă cu profesorii? Rămân ei la fel sau schimbarea apare și la ei?

R: „Cred că a spune că există «diferențe exponențiale» între generații diferite de studenți constituie o exagerare, însă nici nu este înțelept să negăm faptul că există diferențe palpabile, iar uneori chiar semnificative. Am întrebat și eu, la rândul meu, în urmă cu vreo 10-12 ani pe un profesor de Computer Science din Germania (cu care cooperam în cadrul unui proiect european foarte interesant, și care era atunci aproape de vârsta pensionării) dacă la dânșii există diferențe mari între seriile succesive de studenți și dacă, eventual, se vede un declin semnificativ. Dânsul mi-a spus că există fluctuații: unele serii sunt mai bune decât altele, iar trendurile se pot inversa de la un an la altul sau de la o perioadă la alta. Mi s-a părut că acesta este un răspuns foarte echilibrat. Este adevărat că avem tendința (sau poate chiar motive justificate, măcar d.p.d.v. statistic; sunteți oare dispuși să acceptați așa ceva?) să ne plângem de «seria actuală» de studenți când o comparăm cu ceea ce ni s-a părut a fi mai demult o «serie de aur». Important este să fim capabili, ca profesori, să ne adaptăm la specificul fiecărei generații, ceea ce nu este însă întotdeauna ușor.

În ceea ce privește profesorii – dacă există schimbări și la noi –, eu cred că da, există. Facem eforturi mari să ne «actualizăm», să ținem pasul cu cerințele și cu noutățile, dar nu toți suntem la fel, nu avem același nivel de energie în diferitele etape ale vieții etc. După cum ați putut vedea din răspunsul meu la o întrebare anterioară, numărul studenților încadrați în fiecare an la facultatea noastră a crescut de la 70-80 în 2003 la circa 450 în 2022, deci de circa 6 ori, însă numărul cadrelor didactice nu cred că a crescut nici măcar de 2 ori! Așadar, sarcinile noastre de muncă sunt mult mai mari, ceea ce produce anumite urmări, unele nedorite… Să nu uităm și faptul că cei mai buni dintre absolvenții noștri preferă să meargă în industrie, nu să rămână în universitate, ceea ce, din punctul meu de vedere, este o mare pierdere pentru generațiile copiilor pe care îi veți avea dumneavoastră.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, pot spune că unii dintre colegii mei mai tineri sunt mult mai aplecați înspre informatica aplicată, ceea ce e bine pentru mulți studenți din punctul de vedere al profesiei, însă într-o facultate foarte bună trebuie să existe un echilibru între latura aplicativă și latura teoretică, pentru a putea face cercetare de bună calitate, ceea ce nu este interesul imediat al studentului, dar este o foarte bună «investiție» / strategie pe termen lung.

Eu însumi am lucrat în tinerețe foarte mult în zona aplicată a informaticii, însă interesul meu a migrat către zona fundamentelor teoretice (în special în aria didactică). Ambele laturi mi-au plăcut!”

În final aș dori să vă mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-ați acordat-o de a avea un astfel de dialog cu dumneavoastră. Vă doresc să aveți mult succes și să dobândiți o gândire cât mai bună și mai profundă pentru viitor!