FIICode, 2023

FIICode, 2023

Minunata aventură reprezentată de FIICode a început încă din 2016, atunci când 3 studenți ai Facultății de Informatică au venit cu ideea de a încuraja pasiunea față de domeniul IT într-un mediu competitiv. Prin urmare, proiectul își propune să ofere elevilor și studenților posibilitatea de a participa la un concurs din domeniile preferate.

În prezent, suntem mai mult decât încântați că această viziune a fost continuată de generațiile de voluntari ASII pentru a ne aduce în momentul desfășurării celei de-a 8-a ediții a proiectului. Dacă în prima sa ediție s-au desfășurat doar două arii, cea de Web&Mobile și Algoritmică, plecând cu dorința de a atrage măcar 300 de participanți, în ediția de anul acesta au fost reuniți mai mult de 750 de participanți în cadrul celor patru arii ale sale: Web&Mobile, Game Dev, Algoritmică și Capture the Flag.

Etapa de organizare a proiectului a fost una de lungă durată, începând din vara anului trecut, însă aceasta a oferit încă o dată ocazia voluntarilor ASII de a lucra în echipă. Una dintre principalele etape a fost reprezentată de promovarea proiectului, în cadrul căreia am reușit să aducem scopul acestuia în fața elevilor de liceu, prin prezentările realizate de voluntarii noștri în majoritatea școlilor de profil din Iași, dar și în 8 licee din județe precum Neamț și Botoșani. Pe lângă aceasta, promovarea prin intermediul reclamelor pe platforma pbinfo.ro a adus participanți talentați din toate colțurile țării, cu care am avut ocazia să discutăm și în cadrul probei finale. În interviurile de mai jos vom descoperi că unii dintre aceștia nici măcar nu urmează un profil orientat pe informatică, dar, totuși, pasiunea pentru o anumită arie din IT i-a ghidat către FIICode.

Prima etapă a competiției a avut loc între 21 februarie și 25 martie pentru probele Web&Mobile și Game Dev, în cadrul cărora participanții au avut de realizat un proiect pe temele: „Eficientizarea și automatizarea procesului de programare la un cabinet medical”, respectiv „Things Are Not What They Seem, Things are What They Are”. Dintre cele 73 de echipe la Game Dev și 74 la Web&Mobile, fiecare formată din 1-3 persoane, doar 6 echipe s-au calificat în etapa finală a fiecăreia dintre aceste arii.

Finala concursului s-a desfășurat așadar pe 22 și 23 aprilie, unde am avut ocazia să discutăm cu câțiva participanți pentru a ne povesti mai multe despre experiența lor. Am avut o surpriză foarte plăcută când am observat că majoritatea participanților este constituită din elevi de liceu, care au ales să meargă dincolo de programa școlară pentru a aloca timp pasiunii lor.

Primii intervievați au fost Adrian și Ștefan, elevi în clasa a 11-a, respectiv a 12-a, la Liceul „Miron Costin” din Iași, care au decis să se înscrie la aria de Game Dev.

Î: Ce v-a determinat să vă înscrieți la FIICode?

R: Plăcerea de a programa și de a ne pune abilitățile practice la încercare. Noi am aflat de FIICode în cadrul unei prezentări făcute de voluntari în amfiteatrul școlii, moment în care am luat inițiativa de a ne înscrie.

Î: Cum a fost experiența voastră până acum în cadrul proiectului?

R: Foarte frumoasă pentru că lumea este foarte sociabilă și am apreciat disponibilitatea mentorilor de a răspunde la întrebări și de a ne da indicații. Tema proiectului a fost frumoasă, motiv pentru care a fost plăcut să lucrăm la ea cu ceilalți.

Î: Care este primul sfat pe care l-ați da cuiva prin prisma experienței pe care o aveți acum?

R (Mircea): Să nu renunțe, pentru că multe persoane au renunțat la început cand au văzut cât trebuie să muncească.

R (Ștefan): Ai nevoie de ceva timp ca să lucrezi la proiecte de acest gen, iar dacă ești singur, munca se triplează. Tocmai de aceea, mereu îți vei putea găsi un coechipier dacă chiar îți dorești pentru că tocmai faptul de a fi alături de cineva face această experiență mai frumoasă.

Î: Cum a decurs lucrul la proiectul vostru?

R: Noi suntem trei în echipă, dintre care eu și cu Ștefan suntem în aceeași clasă, iar celălalt coechipier e dintr-o clasă paralelă. Prin urmare, ne-am împărțit proiectul pe module și fiecare și-a făcut partea: cineva a lucrat la mape, cineva la grafică, iar altcineva la cod, urmând ca la final să punem totul laolaltă. Nu ni s-a părut neapărat greu, mai ales că lucram atunci când aveam timp.

Î: Cum considerați că vă va ajuta mai departe experiența FIICode?

R (Mircea): Probabil mă voi duce în continuare pe Game Dev, ținând cont că FIICode mi-a arătat că mă pot descurca în acest domeniu și nu este chiar atât de greu precum cum pare.

R (Ștefan): Cel mai important a fost lucrul în echipă, care este destul de important având în vedere că auzi povești din cadrul companiilor, în care angajații trebuie să lucreze și să-și pună munca laolaltă în realizarea unui proiect final. Prin urmare, astfel de experiențe te ajută să te obișnuiești.

Î: În urma acestei experiențe, cum ați încuraja pe cineva să se înscrie la FIICode?

R: De ce să nu te înscrii? Tocmai pentru că ai ocazia și pentru că e distractiv ar trebui să o faci. Oricine este capabil. Eu mereu am fost deschis la lucruri noi, iar primul pas este să încerci.

Următoarea persoană cu care am avut plăcerea de a discuta a fost Vladimir, elev în clasa a 11-a la profilul matematică-informatică, bilingv franceză, din cadrul Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași, care, alături de alți doi colegi de clasă, Ioana și Alex, a decis să se înscrie la aria de Game Dev. În urma interviului am descoperit că orarul zilnic de la școala și temele primite nu au reprezentat un impediment în fața pasiunii lor pentru jocuri. Cu această ocazie, au învățat cum să-și valorifice creativitatea și și-au descoperit spiritul autodidact în vederea creării unui joc funcțional.

Î: Ce v-a determinat să vă înscrieți la FIICode?

R: Îmi doream deja să-mi găsesc o meserie în domeniul IT și mereu mi-am dorit să fac un joc. Țin minte că a venit cineva la școală la ora de informatică ca să ne prezinte toate ariile. Eu atunci stăteam lângă Ioana, care a zis „Aș participa și eu la Game Dev.”. Noi suntem oricum din același grup de prieteni și de aceea știam că avem aceleași interese. Așa că ne-am înscris.

Î: Cum a fost tot procesul de învățare pentru FIICode?

R: Am învățat totul pe cont propriu luna asta, plecând de la zero pentru că nu aveam experiență de dinainte. În weekendul în care urma să se posteze tema proiectului, am căutat un tutorial și am găsit pe cineva care explica cum a fost creat Flappy Bird, așa că, în prima instanță, am urmat toți pașii din el. Apoi, pe măsură ce ne veneau idei, încercam să le implementăm, căutând noi tot felul de tutoriale. Dacă era prea greu, încercam să găsim o variantă de a înlocui. La un moment dat am reușit să scriem propriul nostru cod, nu doar să ne inspirăm din videoclipuri. Totuși, având în vedere că suntem la mate-info, asta ne-a luat ceva. Am fost destul de aglomerați cu școala, iar asta a complicat puțin tot acest proces, mai ales că a durat ceva până să ne însușim informațiile. Personal fac pregătire și la franceză / engleză în fiecare zi, deci puteam să intru abia pe la 8-9 seara pentru a discuta cu ceilalți colegi și stăteam până la ora 12, poate chiar 1.

Î: În ce constă jocul vostru?

R: Tema proiectului era misterul. Noi avem 2 frați, Mia și Kai pierduți într-o pădure, care trebuie să afle cum au ajuns acolo. În prima zi de la lansarea temei, Ioana s-a gândit la o parte din poveste și ne-a trimis o schiță cu modul în care vrea să arate unul dintre personaje. Eu m-am gândit la numele Mia. Anumite detalii am început să le punem la punct pe parcurs. Jocul plănuim să-l lansăm și pe Steam, dar vrem să mai lucrăm la el la vară pentru că mai sunt multe de făcut.

Î: Poți să-mi spui o calitate care v-a ajutat în această experiență pentru a ajunge atât de departe?

R: Organizarea consider că a fost cea mai importantă, pentru faptul că am știut cum să ne împărțim munca. Dacă am fi început să ne suprapunem sau să ne certam nu ar fi ieșit nimic, deși au mai fost părți în care ceilalți aveau nevoie de ajutor și a trebuit să ne îmbinăm. În ultima săptămână de lucru am realizat că nu mai avem timp, așa ca am făcut un tabel în Excel, în care fiecare își scria sarcinile pe care le avea de făcut în fiecare zi. Până atunci eram destul de despărțiți pentru că fiecăruia îi veneau idei și apoi le implementa. Din fericire, ideile noastre erau destul de similare și a fost ușor să le îmbinăm în cele din urmă.

Î: Din ce punct de vedere te-a ajutat cel mai mult experiența FIICode?

R: Acum am aflat cât de distractiv este să faci un joc. Înainte de asta mă gândeam că o să-mi aleg tot un job în IT, dar poate nu ceva care m-ar entuziasma în fiecare zi. Văzând cât de repede treceau cele 12 ore de lucru și cât de bine mă simțeam când mergea codul, m-a făcut să-mi dau seama că asta ar putea fi o carieră care să mă facă să mă simt bine că mă trezesc dimineața. Chiar glumeam între noi legat de posibilitatea de a ne face o companie de jocuri pentru că am citit că Rovio, cei din spatele Angry Birds, a fost fondată în urma unui concurs de jocuri.

Un alt participant la aria Game Dev a fost Sebastian, elev în clasa a 9-a la Liceul de Arte „Ionel Perlea” Slobozia, a cărui pasiune pentru crearea de jocuri a apărut încă de la începutul gimnaziului.

Î: Cum te-ai decis să te înscrii singur în cadrul concursului?

R: Profesorul nostru de la clasă (eu sunt la clasa de intensiv informatică) este foarte bun, cred că cel mai bun din județ, și el mi-a spus de acest concurs pentru că știa de dinainte că mă interesează. Am spus și azi ca IT-ul este un domeniu foarte vast, în care poți să faci foarte multe. Eu am vrut să fiu singur de la început pentru că nu cunosc pe cineva de la mine din școală care să fie orientat pe aria asta. În timpul etapei de calificare mi-a fost mai greu pentru că lucram zilnic, iar în ultimele câteva zile a trebuit să trag mai tare ca să termin proiectul la timp. În etapa finală faptul că sunt singur nu mai e o problema așa de mare pentru că știam sigur ce voiam să fac și nu m-am mai complicat. Am lucrat constant și nu au mai fost probleme, mai ales fiindcă tema a fost cu un sistem de hinturi și aveam deja acest lucru implementat.

Î: Cum ai învățat să lucrezi în Unity cu C#?

R: Am început de prin gimnaziu să mă uit la tutoriale online, dar am făcut lucruri mai simple. Apoi am fost într-un concurs de câteva săptămâni, însă pe atunci era prea complicat pentru mine, dar tot am prins ceva cunoștințe. Acum am selectat ce-mi trebuie, am adăugat și de la mine și, ușor, ușor înveți dacă tot încerci. Totuși, este prima dată când fac un joc și chiar îl termin și este ceva concret.

Î: Cum ți-ai organizat timpul pentru concurs?

R: Durează să te împarți, dar dacă faci de plăcere nu este așa de stresant. Totuși, nu trebuie să stai chiar foarte mult ca să-ți iasă un proiect bun la final. Eu nu am lucrat zilnic, deși acesta era țelul meu la început. Doar în ultimele zile am stat între 4-6 ore/zi pentru a termina la timp, însă înainte nu am lucrat mai mult de 30 de minute, poate o oră pe zi.

Î: În ce constă jocul pe care l-ai creat?

R: Ești într-un escape room și trebuie sa treci prin el, iar apoi să vii înapoi la start pentru a lua coroana. La început coroana este blocată și doar dacă treci prin escape room poți sa o deblochezi.

Î: Cum te-ai descrie ca persoană și care crezi că este cea mai importantă trăsătură?

R: Cred că sunt destul de ambițios, mai ales pentru că am venit în concursul acesta fără să știu prea multe despre ce mă așteaptă. Sunt totuși destul de determinat să-mi duc munca până la capăt și cred că am idei bune și o gândire adecvată când vine vorba de Game Dev.Dintre acestea trei, cred că determinarea de a duce ceva la capăt ar fi totuși cea mai importantă pentru că, dacă începi ceva, dar apoi te lași, nu ajungi nicăieri. În schimb, dacă lucrezi constant în fiecare zi, vei avea rezultate.

Î: Poți să-mi spui o calitate pe care un participant la FIICode ar trebui s-o aibă ca să facă față în cadrul competiției?

R: Cred că să fii foarte inovativ, cel puțin asta mi se pare cel important la aria mea, pentru că trebuie să ai idei foarte bune ca să ieși în evidență.

Î: Ce i-ai transmite cuiva care ar vrea să se înscrie la FIICode, dar nu are curajul s-o facă?

R: Să nu-i fie frică pentru că nimeni de aici nu mușcă. E o experiență foarte plăcută, care pe lângă orice altceva, te inițiază în domeniu și te poate învăța cum e să fii într-un astfel de mediu cu astfel de oameni.Și suportul din partea familiei / prietenilor este foarte important, iar pentru cine vrea să se înscrie la acest concurs să nu-i fie frică pentru că nu pierzi nimic, ci doar ai de câștigat. Cât despre partea de programare, nu îți trebuie atât de multe cunoștințe la început, ci mai degrabă inițiativă și să lucrezi constant, mai ales în etapa de calificare. Eu nu am avut toate cunoștințele de la început și nici nu am mai lucrat astfel până acum.

Î: Care sunt lucrurile care te-au marcat cel mai mult în urma acestei experiențe?

R: Probabil felul acesta de a lucra la un proiect, pe o perioadă mai lungă de timp, cum ar fi un joc, dar și să cunosc persoane interesate de același subiect. Mi se pare foarte interesant să fii aici, într-un grup de oameni care au aceleași pasiuni și care învață unii de la alții.

Pe lângă ariile Web&Mobile și Game Dev, al căror farmec l-am descoperit mai sus alături de finaliști și care se concentrează pe creativitate și lucru în echipă, mai există încă două arii în care gândirea logică a participanților este testată individual. Prima dintre acestea este aria de Algoritmică, în care cei 500 de participanți înscriși anul acesta au trebuit să găsească diferite abordări pentru a rezolva probleme. În completarea acesteia vine cea de-a doua arie, Capture the Flag, care este orientată pe cybersecurity, scopul fiind descoperirea punctelor slabe ale aplicațiilor web sau ale sistemelor de operare. Aceasta este cea mai nouă arie a proiectului FIICode, fiind adăugată în cadrul acestei ediții, motiv pentru care am fost plăcut surprinși să vedem că peste 100 de persoane au fost interesate să se înscrie la ea.

Pentru a avea o imagine mai clară asupra acestei arii, am vorbit cu Alex, elev în clasa a 9-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București. Deși presat de timp pentru a termina problemele pe care le-a primit în cadrul competiției, în cele câteva minute în care am discutat cu el, am descoperit că pasiunea pentru securitate poate veni doar dintr-o simplă curiozitate.

Î: Cum te-ai hotărât să alegi aria Capture the Flag?

R: Aveam deja experiență cu informatica și am aflat de la un prieten ca această arie este destul de interesantă, așa că am căutat mai multe și mi-a plăcut, deci am ales să lucrez în continuare pentru a mă dezvolta. La școală nu prea se abordează acest subiect, așa că singura modalitate de a aprofunda este să lucrez eu în timpul liber. Chiar poți găsi foarte multe materiale online dacă ești interesat. Iar dacă vrei să înveți, ai ce învăța. Personal am ales să încep cu partea de forensics pentru că mi se părea mai interesantă.

Î: Cum ai aflat de FIICode?

R: De pe site-ul pbinfo.ro, unde era postat un anunț despre proiect. Ulterior am văzut că era și o secțiune numită CTF, așa că am intrat să văd despre ce este vorba și m-am înscris. Am avut de făcut probleme din mai multe categorii, dar cele mai multe mi-au ieșit de la forensics.

Î: Cum consideri că te va ajuta această experiență mai departe?

R: Mă gândesc că în viitor voi face ceva legat de cybersecurity pentru că, momentan, nu mă văd renunţând la acest lucru. În acest scop, cel mai probabil voi alege să urmez o facultate de Informatică pentru că vreau să ajung destul de departe pe acest segment.

Î: Ce i-ai transmite cuiva care ar dori să se înscrie la FC, dar nu are curajul să o facă?

R: Că nu are ce să piardă, mai ales întrucât competiția durează destul de puțin în prima etapă. Totodată, dacă se califică în finală, se poate întâlni cu foarte multe persoane interesante.

Pentru a înregistra și mai mult pulsul competiției, am discutat cu cei care au obținut locul I la aria Web&Mobile, Dumitru Gotca și Vizii Adrian, care au alcătuit echipa Team-Team. Dumitru Gotca este student în anul 4 la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar Vizii Adrian la Facultatea de Construcții și Instalații, din cadrul Universității „Gheorghe Asachi” din Iași, în anul 4. Aceștia se bucură că au avut curajul necesar și curiozitatea de a afla cât mai multe și pentru a crea relații în cadrul FC:

Î: De ce v-ați înscris la FIICode?

R: Ne-am dorit să ne înscriem pentru a crea emoții noi și pentru a crea conexiuni cu oameni noi. Am cunoscut foarte multe persoane aici, la concurs, care au avut idei și proiecte foarte interesante pe care le-au implementat. Deci, pentru experiență, oameni și conexiuni.

Î: Cum ați aflat de eveniment? Care a fost click-ul?

R: Echipa noastră a participat și anul trecut la eveniment, dar de ediția aceasta am aflat de pe Facebook. Înseamnă că lucrează reclamele. :))

Î: Cum vi s-a părut experiența?

R: Ceva nou și diferit. Pentru mine, totul a fost complet nou și mi-e greu să găsesc câteva cuvinte pentru a rezuma întreaga experiență.

Î: Cu ce ați rămas din experiența FC?

R: Cu emoții. :)) Am rămas cu idei din alte aplicații după ce le-am vizualizat și chiar mi-am notat câteva dintre cele pe care le-am observat. Mereu la concursuri poți observa idei care nu au mai fost implementate sau ceva mai inovativ și interesant într-o anumită situație. Și, de asemenea, a fost foarte bine organizat concursul, după părerea mea.

Î: Dacă ar fi sa dați un sfat unei persoane care dorește să se înscrie la FC, care ar fi acela?

R: Curaj. Să aibă cât mai mult curaj. Decizia de a te înscrie la concurs e cea mai complicată, întrucât găsești o mie de scuze pentru care să nu faci asta. Printre cele care mi-au învins frica se numără dorința generală de a participa la concursuri și faptul că facultatea noastră oferă bursă pentru cei implicați în genul acesta de activități. Am reușit să aflu multe lucruri noi și am și câștigat.

Î: Care e cea mai importantă calitate pe care ar trebui să o aibă un viitor participant FC?

R: Curiozitatea. Să fie curios să afle cât mai multe lucruri noi. Dacă o ai, cerințele devin mult mai ușor de îndeplinit.

Pentru a cunoaște mai multe despre atmosfera din cadrul ariei de Algoritmică, am discutat cu George Rotariu, student în anul I la Facultatea de Informatică din Iași. În ciuda faptului că nu se aștepta, a primit un premiu și a reușit să adauge un alt capitol în albumul pasiunii sale pentru rezolvarea de probleme, asemănătoare unei descifrări:

Î: Cum a fost experiența FC pentru tine?

R: Nivelul este ridicat, însă toată lumea s-a descurcat foarte bine. Au fost participanți care au rezolvat 5 probleme din 7 în 2 ore, ceea ce e destul de wow. Era cumva intimidant, însă cele care m-au motivat au fost discursurile purtate de firme.

Î: De ce te-ai înscris la FIICode?

R: Eu din liceu am dezvoltat o pasiune pentru concursurile de informatică, algoritmică, plus că îmi place atmosfera competiției, mai ales alături de cineva cunoscut, astfel încât am venit cu un prieten astăzi.

Î: Ce sfat i-ai da cuiva care și-ar dori să se înscrie la FC și care ar fi cea mai importantă calitate pe care un participant ar trebui să o aibă?

R: I-aș spune să intre cu o minte deschisă în competiție, să lase experiența să vină, să nu se lase copleșit de emoții sau alte gânduri, iar cea mai importantă calitate ar fi perseverența, să continue indiferent de ce obstacole îi apar în cale.

Î: De ce această arie?

R: Mi se pare foarte interesantă algoritmica: e fascinant principiul de a căuta rezolvarea pentru problema pe care cineva a conceput-o; e ca un fel de puzzle. Pentru mine, e o altă provocare.

Pentru a întregi viziunea asupra competiției, am discutat cu Ștefana Giosu și Daria Melinte, coordonatoarele acestei ediții :

Î: Ce anume te-a motivat să coordonezi FC?

R (Ștefana): Față de alți coordonatori, eu nu mai avusesem legătură cu FIICode înainte, nu am făcut parte nici din echipa de organizare, nici nu am participat la vreo ediție. Astfel, pe mine ce m-a motivat a fost faptul că am vrut să ies din zona mea de confort, să încerc ceva nou și să-mi las amprenta în cadrul ASII.

R (Daria): Motivația de a coordona proiectul FIICode a pornit în urma participării în cadrul concursului, când eram în clasa a 11-a, pe aria de Web&Mobile (fun fact, am fost în echipă cu Vlad Romila, unul dintre coordonatorii FIICode de anul trecut). Mi s-a părut o experiență minunată, ediția având însă dezavantajul de a fi blocată de pandemie. Chiar această experiență m-a determinat să aplic în ASII, cu gândul că aș vrea să mă implic mai departe în proiect și să-i dezvălui adevăratul potențial. Totodată, succesul ediției precedente, coordonată de Vlad Romila și Ștefan Bura, a creat contextul perfect pentru mine de a vrea să continui ce au început ei prin coordonarea proiectului.

Î: Cum a fost experiența de coordonator?

R (Ștefana): La început, coordonarea unui proiect fiind un domeniu nou pentru mine, a fost chiar puțin înfricoșător. Nu știam la ce să mă aștept și nu știam dacă voi face față, dar cu timpul, am început să înțeleg cum funcționează lucrurile, să întâlnesc și să vorbesc cu oameni noi care mi-au dat sfaturi foarte folositoare. A fost o experiență cu suișuri și coborâșuri, dar chiar și prin greutăți, s-a dovedit a fi plăcută, în special datorită oamenilor cu care am avut plăcerea de a colabora.

R (Daria): A fost o experiență frumoasă, însă pot să spun cu mâna pe inimă că a fost și una destul de dificilă. Până acum nu mă mai implicasem în alte proiecte decât ca membru al echipei de organizare, unde primeai task-uri, însă experiența de coordonator este total diferită. Te simți răspunzător de rezultatul final și îți dorești să iasă cât mai bine, având în vedere că timpul, voința și toate grijile se îndreaptă spre acest lucru timp de aproape un an. Cu toate acestea, pot zice că interacțiunea cu diferite tipologii de oameni m-a ținut în priză și m-a ajutat să mă dezvolt ca persoană.

Î: Cum ai colaborat cu cealaltă coordonatoare în ceea ce privește rezolvarea problemelor și care a fost cel mai dificil moment din perioada evenimentului?

R (Ștefana): A fost foarte ușor să colaborez cu Daria, noi fiind prietene și colege de grupă înainte de coordonarea FIICode-ului. În mare parte am avut amândouă aceleași opinii despre ce ar trebui să facem și cum ar trebui să punem în aplicare ideile, iar atunci când nu eram de acord cu ceva, discutam pe îndelete opțiunile și ceream opinii din partea echipei de organizare. În opinia mea, cel mai dificil moment din perioada evenimentului a fost chiar înainte de începerea oficială a concursului, aceea de pregătire și planificare a întregului proiect, cea de vorbit în stânga și-n dreapta, de stabilit date, locații, de semnat contracte și așa mai departe.

R (Daria): Colaborarea dintre mine și Ștefana a decurs destul de natural, noi fiind colege de grupă, și apoi prietene, încă de la începutul facultății. În general ne-am ghidat după aceleași idei și mentalități, și cred că datorită acestui lucru am reușit să luăm decizii destul de unitare. În același timp, așa cum e de așteptat, au fost și momente în care nu puteam ajunge la un comun acord și, pentru a reuși, alegeam să ne consultăm cu echipa de organizare, lăsându-i pe ei să aibă votul final, iar mai departe să vorbim cu staff-ul. Pentru mine cel puțin, cred că cel mai dificil moment a fost cu 2-3 săptămâni înainte de finala în format fizic, când Ștefana a avut o perioadă în care a fost plecată din țară. Din motivul acesta, mi-a revenit mie să duc la bun final lucrurile care trebuiau făcute pe ultima sută de metri. Asta s-a întâmplat din cauza că finala a fost desfășurată fizic, și am făcut un du-te-vino între facultate, sediile firmelor și casa mea în acea perioadă, pentru rezolvarea problemelor.

Î: Ce te-a fascinat cel mai mult la participanți?

R (Ștefana): Încăpățânarea lor, spusă în cel mai bun sens. Determinarea lor de a da tot ce au mai bun și de a-și demonstra capabilitățile. Faptul că nu s-au dat bătuți și că au avut curajul să participe, în special elevii de liceu de clasele a 9-a și a 10-a, mai ales văzând ce competiție există.

R (Daria): Cred că cel mai tare m-a fascinat la ei energia, combinată cu determinarea, și de ce nu, inteligența de care dădeau dovadă. Țin minte că în timpul primei etape, pentru ariile de Web&Mobile și Game Development, urmăream pe discord canalul echipelor și comunicarea dintre acestea și mentorii lor. Am avut foarte multe surprize, oameni care aveau dorința sa învețe, în special liceenii. Cred că cel mai tare m-a impactat echipa Slayers, formată din oameni din clasa a 9-a. Ajunseserăm ca eu și Ștefana să urmărim îndeaproape evoluția lor, pentru că participanții erau în clasa a 9-a, aveau 0 experiență cu Game Dev-ul, însă au avut determinarea necesară de a învăța și de a duce un joc la bun sfârșit. Apoi, în momentul finalei, eu am stat la Fablab, împreună cu participanții de la CTF, și mi s-a părut fascinantă determinarea lor de a sta 24 de ore pentru a rezolva cât mai multe probleme.

Î: Cu ce ai rămas din această experiență și cum te-a ajutat să te dezvolți?

R (Ștefana): Din această experiență am rămas cu o profundă admirație pentru persoanele care organizează astfel de evenimente, pentru că acum am o perspectivă mai amplă asupra muncii și a efortului depus. Coordonarea proiectului FIICode m-a ajutat de asemenea foarte mult să îmi diminuez frica de a vorbi în public, în fața unui grup mare de oameni și să îmi dezvolt spiritul critic în luarea de decizii, ambele fiind atribute pe care a trebuit să le exersez mult pe parcursul evenimentului.

R (Daria): Pot spune că această experiență „shaped me as a person”, în ideea în care am reușit să mă dezvolt foarte mult. Nu am realizat lucrurile acestea pe parcurs, însă în apropierea finalei, am început să mă analizez pe mine și mi-am dat seama că acum un an eram mult, mult mai temătoare. Coordonarea FIICode-ului m-a ajutat în a scăpa de tracul de a vorbi în fața mai multor persoane, problema pe care o conștientizasem de mult timp la mine, însă nu știam cum să o îndrept. Totodată, am format relații noi, și, cred că cel mai important, am reușit să cred în cuvintele mele și să nu îmi mai fie frică să mă afirm. Dacă înainte aveam, poate, frica de a fi judecată în momentul în care vorbeam despre opiniile mele, acum pot zice cu mâna pe inimă că știu să îmi prezint și să îmi mențin punctul de vedere.

Î: Care sunt acele lucruri din spatele FC pe care persoanele din exterior nu le văd?

R (Ștefana): Lucrurile din spatele cortinei sunt cam aceleași pe care le-ai aștepta de la orice eveniment de această magnitudine: stabilirea datelor și crearea unui program realizabil care să fie urmat, obținerea sponsorizărilor, crearea materialelor de promovare, discuțiile cu sponsorii, cu echipa de organizare și cu facultatea pentru organizarea probelor pentru fiecare arie și multe altele.

R (Daria): Nu cred că există lucruri care nu sunt văzute neapărat. Cred că toată lumea știe inconștient cât de greu e să organizezi un eveniment destul de masiv, fie că e vorba de FIICode, fie că e vorba de un festival de muzică, spre exemplu. Trebuie să știi să alegi publicul țintă și să știi să ajungi la el. Pe lângă asta, trebuie să știi ce, cum, și probabil cel mai important, când să îi oferi experiență concursului. Totodată, ca să poți face asta, ai nevoie de sponsori, oameni care să te susțină și cu care ai vrea să colaborezi într-un eveniment de genul. Acestea au fost situații cu care noi ne-am confruntat în timpul organizării. Cred totuși că cel mai important lucru pentru a avea un eveniment cu cât mai mulți oameni e să alegi timpul corect. Spre exemplu, eu și Stefana ne-am decis destul de greu care să fie data finalei, făcând-o la începutul lui septembrie, după ce calendarul școlar a fost publicat. Am stat în paralel cu 3 calendare, cel școlar, și 2 universitare, pentru a alege cea mai convenabilă dată pentru studenți și elevi. Acordând timp și atenție acestui lucru, datele au fost perfect stabilite și nu a trebuit să le mai mutăm din cauza examenelor studenților sau olimpiadelor elevilor. Am zis însă mai devreme că și sponsorii sunt importanți, în ideea în care nu poți duce un eveniment atât de mare fără să ai sprijinul persoanelor din domeniu. Atât noi, ASII, suntem în măsură să ne luăm credite pentru eveniment, cât și FII, și sponsorii noștri, pe care îi salut și le mulțumesc încă o dată pe această cale. FII ne-a ajutat extraordinar de mult în realizarea evenimentului, câteva exemple fiind organizarea ariei de algoritmică sau oferirea de cazare pentru participanții din alte orașe, în momentul finalei. Totodată, firmele partenere ne-au ajutat la crearea ariei de CTF, în mentorarea echipelor pentru Web&Mobile și Game Development, crearea temelor și jurizarea proiectelor, și ne-au ajutat să oferim concurenților cele mai bune condiții în momentul desfășurării finalei.

Î: Care ar fi cele 3 lucruri pe care le-ai menționa atunci când cineva te-ar întreba ce este FC?

R (Ștefana): FIICode este un concurs unde îți poți testa abilitățile de programare. FIICode este o oportunitate de a cunoaște oameni, firme, și chiar pe tine însuți.

R (Daria): FIICode este despre informatică, cunoaștere și prietenie.

FIICode a reușit astfel să ofere participanților o nouă perspectivă asupra diversității din domeniul IT și să încline balanța pentru mulți elevi de liceu în alegerea unei cariere. În urma interviurilor de mai sus am descoperit cum pasiunea, munca, spiritul autodidact, creativitatea și multe, multe alte calități îmbinate pot avea ca rezultat enorm de multă satisfacție de sine.