Roboți actori

Probabil, când auziți sintagma „Roboți actori”, imediat vă duce gândul la C-3PO, R2-D2 sau BB-8 din saga de filme „Star Wars”. Există totuși un nou trend în arta teatrală care dorește să apropie omul de mașinărie, prin descrierea asemănărilor dintre ființe și roboți. Astfel, roboții actori primesc roluri strategice, care reușesc uneori să estompeze diferențele dintre noi și ei.

Acest val în lumea teatrului a luat naștere în Japonia, unde, cu opt ani în urmă, Oriza Hirata, regizor și scenarist al companiei de teatru Seinendan din Tokyo și Dr. Hiroshi Ishiguro, cercetător în robotică și directorul laboratorului de Inteligență Artificială al Universității Osaka au pus bazele proiectului „Robotic Theatre Project”. Au creat povești în care roboții sunt companioni („Sayonara”) sau servitori („I, Worker”), povești care sunt legate direct de existența roboților sau androizilor: viața, moartea, emoția, relația lor cu munca.

În prima piesă, în rolul principal este un android, Geminoid F, ce recită poezii unei fete suferinde de o boală fatală. Sfâșitul fetei este iminent și, pe măsură ce piesa continuă, ajungi să empatizezi atât cu fata, înțelegându-i boala, cât și cu androidul, ce pare că este pătruns de durere. Te temi de ce se va întâmpla cu el dacă fata va muri.

„I, Worker” creează un alt tip de legătură între om și mașină. Neputința unui soț să treacă peste pierderea unui copil este comparată cu o „stare de rău” a unuia dintre roboți, care și-a pierdut întreaga motivație de a lucra.

Odată cu evoluția tehnologiei, și abilitățile roboților actori au crescut. Acum trei ani, în Marea Britanie, RoboThespian, primul robot actor capabil să se miște în jurul scenei, să gesticuleze și să vorbească, a interpretat cu succes rolul său în piesa „Spillikin”, o poveste despre dragoste și dispariția ei.

În prezent, vedem roboții ca pe niște simple mașinării, dar în această mișcare teatrală ei sunt percepuți ca prieteni, companioni, ajutoare de nădejde. Chiar dacă această raportare este de neconceput pentru mulți, este foarte probabil ca ea să constituie viitorul la care vom fi martori. Ceea ce mă impresionează cel mai mult la piesele de teatru menționate este că, chiar dacă unii actori sunt roboți, emoția pe care reușesc să o transmită aceste piese este la fel de umană.