What's new at FII in April?

Ne aflăm la deschiderea unei noi rubrici a Ziarului, cea în care ne putem apropia de studenți, de mediul în care ne petrecem atât de mult timp, facultatea, și de asociația noastră, care ne îmbrățișează personalitatea și ne ajută să potrivim părți din noi cu părți din ea. E rubrica libertății, a gândurilor, a tuturor lucrurilor pe care nu le spunem, aruncându-le într-un carnețel sau într-un „untitled document”. E locul în care vă puteți simți confortabil să împărtășiți cu alte persoane ceea ce experimentați, ce simțiți și ceea ce vă doriți să rămână în arhiva vieții voastre de student. What’s new at FII, what’s new in life, what’s new in us.

Să începem prin a discuta despre ce înseamnă această noutate și despre motivul pentru care ținem întotdeauna să căutam ce e nou în viețile celorlalți. Când ne întâlnim cu cineva pe care nu l-am mai văzut de mult timp, punem întrebări precum “Și, ceva nou?”, care sunt imediat urmate de un moment de gândire, întrucât nu știm exact ce să răspundem. La un moment dat, etapele în sine pot deveni repetitive, însă esența modului în care se întâmplă va fi mereu sub o altă formă. Noutatea vine din modul diferit în care trăiești o experiență, sau poate ceva chiar cu totul nou, ceva care a schimbat ceva în noi, care și-a lăsat amprenta și despre care putem vorbi la nesfârșit, pentru că a atins acea zonă a pasiunii. Altfel cum am putea crede că ni s-a întâmplat ceva nou? Cum am putea povesti cuiva și ilustra noutatea, dacă nu ne-a făcut măcar o dată să tresărim, să mișcăm din picior de nerăbdare pentru a termina cât mai repede povestea, sau să vorbim atât de lent pentru că am vrea să nu se mai termine niciodată? Farmecul a ceea ce e nou este faptul că își face loc printre poveștile pe care le avem de spus.

• A-> Adunare Generală deschisă
• P-> Parțiale
• R-> Recrutări ASII
• I-> Iarna în aprilie
• L-> Locuri în care uităm în ce lună suntem
• I-> Imortalizând bucurie de student- Neon Party
• E-> Excursia ASII

Gânduri de la studenți & locuri în care uităm în ce lună suntem

„nu știu de ce, dar parcă și amintirile le am tot așa blurate și de o calitate redusă, exact cum sunt pozele vechi…
A fost cumva trist când am fost la bunica, eram singur și am mers singur prin pădure și tot
Și la fel erau și copacii
și nu mai era nimeni, eram doar eu
zgârieturile de pe scoarța ce au mai încercat să se acopere,
dar tot acolo sunt.”

Lucruri noi și lucruri care nu se schimbă niciodată. O noutate care vine dintr-o reparare a naturii în timp și o deteriorare a unei realități pierdute în care niciodată nu simțeai că ești singur. Erai alături de fiecare creangă, fiecare copac care devenea un lift către o altă dimensiune, frunzele îți erau banii, zgârieturile de pe scoarța erau desene, iar astăzi îți sunt răni pe care încerci să le acoperi imitând comportamentul copacilor. Acele lucruri care par a se acoperi, dar „tot acolo sunt”, mormane de frunze în care dai cu piciorul, chiar dacă ți-e teamă că vei strica potrivirea întâmplătoare a culorilor și libertatea pe care o simți când faci asta, pentru că e ceva fără sens și care te duce în perioada în care participai la concursul de aruncat pietre. Jocul cu natura ce te apropie de nonsensul care începe să aibă sens când începi să te cunoști pe tine. Cine nu rupea iarba când vorbea afară, vara, despre el? Iar apoi auzeai acea persoană superstițioasă, care spunea cu foarte multă seriozitate: "O sa plouă dacă rupi iarba!". Și nu ne păsa. O rupeam în continuare, deși dacă dădeam cu capul de capul altcuiva din greșeală, dădeam și a doua oară ca să evităm ploaia. Dar iarba nu ne oprea. Sunt acele activități, vechi în sine, care participă de fiecare dată la ceva nou. Trendul pozelor vechi și al pozelor alb-negru. Ne place să ne amintim și să trăim ca și cum o să ne amintim mâine. Să fie o continuitate, un vechi care nu se termină, care nu are date de calendar bine stabilite. Pozele vechi ne dau incertitudinea trecerii momentelor și siguranța că, privindu-le, nu va mai durea la fel, pentru că pare că s-a întâmplat acum mult timp, deși s-au întâmplat recent și experimentăm o minimalizare a dorului și o augmentare a bucuriei. Blurată și de calitate mică atunci, imensă acum în momentul realizării a ce s-a întâmplat de fapt. Ce e frumos la amintiri e că au în interiorul lor două tipuri de bucurie: aceea inocentă și neconștientizată, unică și de intensitate maximă din momentul unei experiențe, precum culesul florilor pe care le dăruiam bunicii sau adrenalina jocurilor „din drum”, întreruptă de chematul la masă. Iar apoi e aceea din momentul revederii sau al amintirii, o bucurie combinată cu dor și nostalgie. Acestea împreună formează scoarța care vrea să ne acopere pentru a ne încălzi și micile clipe de fericire care se desenează pe ea.

Frica. Îmi amintesc cuvintele profesorului de română când venea vorba despre locul natal: „mi-a fost frică să mă întorc acolo și să nu găsesc pe nimeni. Să nu o mai găsesc pe mama, care să fugă agitată de colo-colo să pregătească masa, pe tata mereu cu treabă în grădină, eu în livadă așteptând. Am simțit că ceva din mine a murit, deși stăteam în aceeași curte și în fața aceleiași case, lipsite de glasul mamei.” Amintirile conțin și o componentă reprezentată de frică, aceea de a nu retrăi ceva exact în același mod, frica de a nu trăi „un nou” care să nu facă decât să ne spună că ceva totuși s-a schimbat.

„În primul rând, vreau să împărtășesc cu voi bucuria de a avea această rubrică, care reprezintă un fel de jurnal al studentului. Majoritatea poate se vor regăsi în ceea ce spun alte persoane sau vor primi sugestii de cărți, filme, activități, etc. Eu aș vrea să expun o viziune declanșată de o imagine întâmplătoare din camera mea, care tot întâmplător are legătura cu cartea pe care o citesc acum. Am obiceiul de a păstra flori uscate, astfel încât, atunci când primesc sau cumpăr buchete de flori, le păstrez, potrivindu-se cu aspectul de «vechi» al cărților de la anticariat. Pentru că au înflorit narcisele albe, nu am putut să nu aduc câteva și în cameră, alături de câteva flori uscate dintr-un buchet. Această asociere m-a dus cu gândul la om, la partea uscată din noi și la cea vie, care funcționează atât de bine în același decor. Prospețimea și aerul vechi de anticariat se completează, iar la vedere, atunci când oamenii sunt sinceri și liberi, este contrastul acela atât de frumos încât ne face să uităm de perfecțiune.”

Câteva gânduri din partea lui Stamate Valentin:

„Sănătatea mintală contează foarte mult, dar acest lucru pare ignorat, ba chiar e un subiect tabu. De câte ori te-au întrebat prietenii «Cum te mai simți?» sau «Tu chiar ești ok?», ca mai apoi să încerce să te disece ca un psiholog pentru a descoperi mai bine ce este în interiorul tău. Asta nu înseamnă că nu sunt prieteni buni, ci chiar îți pot fi foarte apropiați, doar că pur și simplu, în funcție de relația pe care o aveți, puteți discuta sau ignora acest subiect. Aici depinde și de modul cum te deschizi față de oameni: poți fi o persoană foarte precaută, caz în care simți că nu poți vorbi despre astfel de subiecte, lăsându-te ghidat de vorbe precum «Oricum nu mă ascultă» ; «Nu-i mai deranjez cu balivernele mele». Chiar dacă te simți trist de obicei, oamenii pot crede că asta este starea ta de spirit normală, când de fapt tu te simți pierdut și singur.

Singurătatea este un alt subiect – dacă nu ai pe nimeni cu care să simți acea conexiune, atunci cu cine împărtășești toate aceste trăiri? Dacă stai la cămin sau apartament cu cineva, această stare poate fi ignorată și te poate lovi după ce vei termina facultatea și te vei muta. Mai devreme sau mai târziu tot va trebui să o confrunți. Pe mine m-a lovit din plin, chiar și acum la momentul scrierii nu am reușit să o depășesc. Ea crește treptat în timp până te “înghite că o balenă”; de aceea nu este rău să ții cont și de ea în cazul în care este acolo. Dacă nu ai pe nimeni căruia să-i spui, atunci acele sentimente negative se tot cumulează, putând duce chiar la stări de depresie. După cum observi, aici scriu foarte mult cu “poate”, “probabil” pentru că nu sunt un expert, scriu din proprie experiență și din ce m-am mai documentat și citit. Dacă începi să dezvolți o astfel de stare poate, să spunem, sunt mai mulți de “Tu” în interior, unul care te iubește enorm și îți spune că “mereu va fi bine”, “stai liniștit” și altul care-ți spune... well, dacă te regăsești știi deja. Acea voce negativă poate să acapareze vocea optimistă și în acele momente te poți simți disperat, neajutorat, singur și fără cale de scăpare. Poți simți că ai nevoie de o îmbrățișare, de cineva față de care să te poți descărca emoțional, care să nu te judece și care să te accepte așa cum ești. Din păcate, nu întotdeauna există acele persoane apropiate, așa că de cele mai multe ori suferim în singurătate.

Încearcă să cunoști oameni noi. Dacă ești introvertit acest lucru poate părea chiar imposibil: “Da’ cum să cunosc oameni noi dacă toată ziua stau acasă și nu ies?”. Ei bine, un mod destul de accesibil este ASII: aplică la ce crezi tu că îți va plăcea fără nicio frică, elimină gândurile precum “Nu o să mă accepte niciodată” , “Nu știu nimic, așa că nu o să mă ia”. Dacă la ieșiri ai un pic din anxietatea că nu cunoști pe nimeni, pur și simplu, fii cine simți tu să fii, fără să te simți judecat într-un fel. Simpla ta prezență acolo, după părerea mea, e suficientă, și vei vedea că vei atrage oameni similari cu tine sau poate chiar foarte diferiți. Și fii relaxat cu cine ești tu: dacă simți presiune cum că trebuie să vorbești mult sau să ai păreri despre orice, încearca să relaxezi acel omuleț din interior pentru că nu trebuie să fii în niciun fel în afară de ceea ce ești tu.

Ca și încheiere, vreau doar să spun că dacă vreodată te simți tulburat, nu ești singur: mulți oameni aleg să sufere în tăcere, deci spune-i unei persoane apropiate că nu te simți bine și discutați, spune-i ce ai pe suflet și vei vedea că te vei simți mai bine, iar, dacă vezi pe cineva posomorât, întreabă-l cum se simte și chiar dacă nu e neapărat cineva cunoscut. Fii tu oportunitatea care oferă oamenilor șansa de deschidere. Acceptă cine ești tu, limitele tale și oferă-ți timp în care să te relaxezi, chiar dacă asta înseamnă să stai degeaba. Nu te forța să faci lucruri pe care nu simți nevoia să le faci.

Fii blând cu tine însuți. Ești și faci o treabă excelentă.”

Facultate

Facultatea rămâne locul în care ne unim și aducem împreună soluții pentru a putea reuși. Prin componenta ei dificilă, ne apropie și ne motivează spre mobilizare, sau fix opusul dacă ești eu la începutul facultății :). Dar asta e o altă discuție, bazată pe faptul că trebuie să ne încurajăm unii pe ceilalți și să avem încredere în noi. Am realizat că răbdarea și implicarea sunt extrem de importante, descurajarea interioară fiind normală în primă instanță, însă extinsă poate reprezenta un impediment destul de mare. Sunt lucruri ce se potrivesc extrem de bine pentru contextul săptămânii de parțiale, de la începutul lunii aprilie, în care stresul împletit cu mobilizarea s-a perindat pe holurile facultății. Pentru studenții de anul I, această săptămână de aprilie nu a fost tocmai una plăcută, însă ne-am revenit unii prin ceilalți, realizând că putem trece praguri mai înalte decât eram obișnuiți:

„Consider că săptămâna de parțiale a fost una foarte neplăcută; bineînțeles, niciunui student nu îi place să fie testat:)) Astfel, săptămâna a 8-a din al doilea semestru a fost una stresantă, dificilă, deoarece nu eram pregătită deloc de examene. Studiul individual contează mult, și înțeleg că poate nu am dat tot ce e mai bun din mine pentru a învăța acasă.”

În timp ce studenții de anul I au fost întâmpinați cu examene la 4 materii, pentru cei din anul 2 a fost o perioadă destul de relaxantă:

„Relaxantă că ai maxim un examen la opțional, fiindcă majoritatea sunt cu evaluare pe parcurs. Nu e neapărat specială săptămâna a 8-a, ai de predat o jumătate de proiect, la Tehnologii Web. Deci nu e stresantă, no.”

Mihai Gălățianu:

„Deși nu am avut niciun parțial semestrul ăsta, pot spune că a fost o lună destul de stresantă din cauza faptului că semestrul 2 din anul 2 este un semestru în care, dacă nu lucrezi pe parcursul lui constant, riști foarte ușor să rămâi în urmă. Sunt materii precum TW, PA (Java) și IP. La TW am avut de făcut prima parte a proiectului, ceea ce a fost destul de tricky. La Java sunt în fiecare săptămână teme și laboratoare pentru care trebuie să lucrezi ca să poți promova. La IP, începând din săptămâna 6, fiecare grupă primește un proiect. Treaba stă în felul următor: există 2 categorii - cei care nu fac nimic și cei care fac aproape tot. Din păcate, eu fac parte din a doua categorie. :)”

Pentru cei din anul 3, ideea de dificultate dispare și apare nostalgia împreună cu regretul terminării unei noi etape din viață, precum reiese din discuția pe care am avut-o cu Adina Nedelcu:

Cum a fost luna aprilie pentru cei din anul 3?

„Stresantă și euforică în același timp :)) E apropierea licenței care te face să stai mereu pe gânduri și e și oarecum trist pentru că ești foarte conștient că se termină o etapă, dar totodată e și fain pentru că simți că ai mai dus la capăt ceva și vezi cum viața se întinde în fața ta plină de oportunități.”

Ce anume te face să stai pe gânduri?

„Păi te gândești cum să-ți împarți timpul între temele de la celelalte materii și licență, și totodată încerci să trăiești și viața de student cât mai poți pe aceasta ultimă sută de metri. Și ajungi în punctul în care amâni licența… :)) E ca în clasa a 12-a la BAC: "Lasă că mai e timp"... Sunt tranziții din astea extrem de bruște de la o stare la alta. La mine e și faptul că mă voi desprinde de ASII în curând sau mă rog, voi lua ceva distanță.”

Ce sfaturi ai avea pentru cei din anul 1 și 2, atât legat de facultate cât și de voluntariat?

„Legat de facultate le-aș spune să se bucure de anii în care sunt studenți, să iasă cât pot de mult, dar să reușească totuși să ajungă la un echilibru între facultate și distracție, să interacționeze cu cât mai multe persoane și, mai ales, să vâneze cât mai multe oportunități pentru că în facultate ți se deschid mai multe uși decât crezi. Iar legat de ASII, e o experiență absolut superbă, o oportunitate minunată de a lega prietenii cu persoane care se află în diferite etape ale vieții și de la care ai enorm de multe de învățat. Personal, ASII m-a ajutat să ajung persoana care visam mereu să devin și să descopăr potențialul care zăcea undeva ascuns în mine, dar pe care îmi era prea teamă să-l scot la iveală. Legat de asta, am și un citat foarte frumos după care mă mai ghidez și eu uneori, și anume: «The first step of not being afraid is acting like you're not afraid». Fiecare persoană se întâlnește cu obstacole care par greu de depășit, însă experiențele și toți voluntarii minunați din ASII te transformă; trebuie doar să faci la început un mic efort, iar apoi îți vei putea lua cu ușurință zborul.”

Activități ASII

Procesul de recrutare și acceptare a noilor membri ASII

În această lună au avut loc și recrutările în ASII, proces de care bobocii s-au bucurat, întrucât au învățat lucruri noi legate de departamentul la care au aplicat. Chiar de la început, aceștia au dat dovadă de multă implicare, tratând cu seriozitate task-urile primite. Spre exemplu, în departamentul Relații Externe, bobocii au avut de programat o întâlnire cu un partener fictiv al asociației, urmând ca apoi să simuleze semnarea contractului, în vederea sprijinirii ideii de proiect prezentate în cadrul întâlnirii. Am discutat cu Andrei Popa și cu Nestian Octavian despre experiența lor de până acum:

Cum ți s-au părut procesul recrutărilor și interviul?

„Mi s-a părut foarte interesant interviul. Ce m-a surprins plăcut la el a fost exercițiul de vânzare a pernei. Oricum, cei de la interviu au fost foarte calzi cu mine și m-au făcut să-mi mai diminuez din emoții. La task-ul inițial, mi-a plăcut mult ideea, mai ales pentru că m-a forțat să mă pregătesc mental să port o discuție de business oficială cu oameni mai experimentați decât mine, ceea ce poate părea puțin scary.”

„Sincer, intrarea în ASII a fost mai ușoară decât mă așteptam, mai ales la interviu, unde cei care m-au intervievat m-au făcut să mă simt super bine și super safe, întrebările fiind ce trebuie. Eram super panicat, deoarece în primul semestru n-am fost admis și nici chemat la interviu.”

Adunarea Generală deschisă

Acest moment de prezentare și introducere a asociației pentru persoanele care doresc să ni se alăture a avut impedimente reprezentate de vreme, și anume iarna din aprilie. Imprevizibilul a făcut ca majoritatea să nu putem ajunge, dar ne bucurăm de inițiativa propusă pentru a arăta povestea noastră celor îndrăgostiți de voluntariat și de dezvoltare continuă. Succesorul a fost AG-ul în care aceste persoane au fost primite cu căldură în departamente și în întreaga asociație, imortalizând aceste momente și păstrându-le în agenda familiei noastre prin fotografii. Iarna din aprilie a fost la fel de surprinzătoare ca și avântul și entuziasmul bobocilor acceptați în această sesiune de recrutări.

Finala FII Code

Cei care nu și-au prezentat ideile și proiectele / aplicațiile au avut ocazia să o facă, încântând prin originalitate și creativitate. Unele jocuri au păstrat ideea sărbătorii de Paște, făcând parte din categoria jocurilor de tip poveste, de multe ori jucătorul având posibilitatea de a decide cum anume continuă parcursul său în joc. La prezentarea finală, am putut intra în povestea concurentului. Participanții erau satisfăcuți de competiție și de informațiile pe care le-au câștigat în urma participării și a colaborării în echipă. De asemenea, firmele au ținut discursuri de încheiere, unul dintre acestea subliniind amprenta asupra realității, și anume faptul că trebuie să alegem în viața ceea ce ne place și să ne bucurăm că ne-am trezit în ziua respectivă pentru a merge la muncă.

Neon Party

Petrecerea organizată la Helix Pub a reunit membrii asociației într-un context informal, oferind, pe lângă adresarea către participanții FII Practic, posibilitatea bobocilor de a se integra și de a-i cunoaște pe cei alături de care își vor desfășura activitatea. Tema aleasă a favorizat creativitatea și spontaneitatea, participanții având diferite obiecte pentru a crea poze care să exprime personalitatea fiecăruia, precum peruci, ochelari, tatuaje, și chiar desene fosforescente pe piele realizate de voluntarii noștri entuziaști. Evenimentul a venit ca o formă de exprimare a libertății, antrenând diversitatea din fiecare participant. Petrecerea a fost organizată de departamentul Relații Interne și dedicată celor implicați în cadrul FII Practic, care au avut gratuitate. Am discutat cu unul dintre organizatori, Vlad Sârghe:

„Am zis să creăm o petrecere care să respecte cât de mult posibil tematica, așa, ca la final de «mandat». Eu, Tavi Matasaru și Alex Zaharia.” Trei oameni la finalul unei perioade din viață, dorind să adauge la albumul amintirilor lor din ASII încă o experiență care să fie memorabilă atât pentru ei, ca organizatori, cât și pentru restul persoanelor numeroase de care ei s-au bucurat. Cum să închei o etapă dacă nu cu o petrecere? Asemănător banchetului caracteristic terminării fiecărui ciclu de învățare, Neon Party rămâne semnătura faptului că și cei care își termină perioada de membri asociați rămân îndrăgostiți de asociație și de oamenii ei.

„Am găsit o singură dată liberă, calendarul ASII fiind destul de aglomerat, din fericire. Au apărut probleme și întrebări precum «Dacă nu ne vine lumea?», gândindu-ne că persoanele sunt plecate din Iași, fiind vacanță. Inițial chiar nu se înscriseseră multe persoane, până când am început să intrăm în contact direct cu ei, să invităm cât mai multă lume, urmând să nu mai avem loc pentru cât de multe persoane își doreau să vină. Cu toate fricile, am început să ne organizăm, am decis împreună că Helix Pub va fi locația potrivită. Prima dată când intrai la petrecere puteai găsi fetele de la machiaj, unde aveam machiaje care s-au pliat pe tematică, creioane, culori de care să se bucure toată lumea. Le mulțumim colegilor de la PRM, care s-au ocupat de tot ce înseamnă design, bilete, brățări, rama pentru poze.

Mi se pare foarte bună ideea de a avea invitații și cod QR; ar trebui păstrată pentru următoarele petreceri. După scanarea codului, persoanele au început să se simtă bine, toată lumea dansa, atmosfera a fost foarte mișto, dovada fiind faptul că nu voia nimeni să plece, iar ca să plecăm, aprinderea luminilor nu a funcționat, oprirea muzicii fiind cea care a terminat petrecerea, care a ieșit extraordinar.”

Excursia

Excursia a reprezentat o descoperire de persoane și pasiuni. Nu știam că măcrișul e atât de bun sau că îmi place atât de mult să cânt cu vocea acompaniată de o chitară. Nu credeam că voi avea o experiență emoționantă, ci mai degrabă una încărcată de amuzament, însă excursia ASII le-a avut într-adevăr pe toate. Emoție, distracție, explorare, sport, descoperire, supărări, glume, muzică, jocuri, inițieri în noi etape ale asociației (secret pentru cei care vor merge pentru prima oară în viitoarea excursie ASII), discuții, povești, dans, foc de tabără, flăcări care ne încălzeau fețele și ne puneau sub aceeași lumină. Zâmbete pătrunzând prin nuanțe de roșu și portocaliu, râsete și voci care formează vocea ASII, pe care Izvorul Muntelui a preluat-o pentru aproape 3 zile. Pentru a continua ecoul acestei voci, concursul de meme-uri a venit ca un jurnal al excursiei, colectând de la fiecare persoană doritoare poze și videoclipuri menite să te facă să nu te mai oprești din râs.

Luna aprilie a reprezentat o perioadă în care atât gândurile studenților, cât și evenimentele din facultate și cele din ASII au conturat un flux de creativitate, introspecție, productivitate, bucurie și determinare, asemănător perioadelor prin care trecem în viață: copilăria libertății și a cunoașterii – anul I, adolescența răzvrătirii și a cunoașterii de sine – anul II și interiorizarea și cunoașterea profundă a ceea ce simțim, a finalizării anumitor etape și desprinderea de acestea îmbinată cu păstrarea lor într-un colț al sufletului – anul III. FII UAIC poate fi văzut și ca FII TU sau FII Viață, în cele din urmă.