What's new at FII in October?
După o vacanță de vară binemeritată, în care ne-am permis să ne ocupăm timpul liber așa cum ne-am dorit, fără a simți presiunea provocată de stresul academic în aceeași măsură, a (re)venit momentul în care ne pregătim pentru încă un an universitar, plin de noi provocări. Deși acestea ne trec printr-un întreg spectru de stări, de la curiozitate și entuziasm, la confuzie și nesiguranță, ele ne ajută la acomodarea cu ritmul mai alert și mai tensionat abordat de fiecare dintre noi în aceste perioade. Așadar, cu ocazia unui nou început, vă invit să luați parte la retrospectiva acestei luni.
Judecând după timpul petrecut în facultate, studenții de la FII se confruntă constant cu situații fără precedent, pe care încearcă să le gestioneze cum știu ei mai bine, în funcție de experiențele lor anterioare. Pentru o imagine cât mai clară și autentică în privința experiențelor trăite până acum, i-am rugat pe trei dintre studenții noștri din ani diferiți să ia parte la un moment de introspecție și să ne împărtășească o mică parte din gândurile reprezentative pentru ei de până acum.
„Prima lună de facultate pentru mine a fost ca o lovitură. Au fost multe lucruri la care nu mă așteptam, dar majoritatea au avut un impact pozitiv. Spre surprinderea mea, am cunoscut foarte multe persoane alături de care am legat deja prietenii, printre care atât colegele de cameră, cât și colegii de la facultate [...]. Sincer, nu mi-aș fi imaginat niciodată că prima lună de facultate o să fie atât de faină. Acum sper ca și restul lunilor să fie la fel de ușoare și frumoase, dar și pline de petreceri! ❤ ” - Emma Nițu, studentă în anul I
„Pentru mine, prima lună de facultate a fost destul de solicitantă din prisma faptului că am luat-o iar de la capăt cu materii noi la care a trebuit sa mă adaptez după sistemul de notare al fiecăreia, ce diferă destul de mult față de stilul celor din anul întâi, în care totul era mai «teoretic». Ca așteptări, îmi propun să îmi organizez mai bine timpul, astfel încât să pot avea randament academic sporit și, totodată, îmi doresc să mă pot implica în continuare, cel puțin la fel de mult, în ASII, așa cum am făcut-o pe timpul vacanței.” - Alexandru Aramă, student în anul II
„Toată lumea simte presiunea ultimului an, pe lângă faptul că trebuie să te pregătești pentru licență. Primul semestru din anul III, cel puțin până acum, s-a simțit destul de încărcat, întrucât am simțit nevoia să dedic mai mult timp facultății decât în anii precedenți. Poate pentru că încerc să mă agăț cât mai mult de acest an, să pot fi împăcată că am dat cât am putut de mult, astfel încât rezultatele de la final să-mi completeze mai târziu o frumoasă amintire din anii studenției! Uitându-mă în urmă, resimt deja o nostalgie: mi-e dor să fiu boboc la FII, la începutul fiecărui semestru îmi puneam aceeași întrebare «Oare cât de greu va fi semestrul ăsta?" și la final realizam că nu este nimic de speriat, ci sunt doar emoțiile de a da ochii cu ceva nou, cu alte schimbări. Încă nu m-am hotărât dacă o să rămân la master sau nu, însă mi-ar plăcea să îmi prelungesc puțin anii de studenție, chiar dacă nu va mai fi la fel ca în anii de licență. Tot farmecul acestor ani a stat în noutatea pe care au adus-o în viața mea; facultatea m-a maturizat frumos, am adunat cunoștințe noi, am întâlnit o groază de oameni minunați de la care am avut ce învăța, atât în rândul profesorilor, cât și al studenților și am legat prietenii cu oameni ale căror interese le împărtășesc. Am învățat că «lucrurile bune nu vin ușor» și cu cât va părea mai greu la început, cu atât va fi mai frumos la final.” - Ana-Maria Constantin, studentă în anul III
WHAT’S NEW AT ASII
În ultima lună, ASII nu a fost lipsită de evenimente care mai de care mai captivante, bucurându-se de un real succes și contribuind la crearea de noi amintiri și conexiuni între membrii săi. Să le luăm pe rând în ordine cronologică:
ASIIADA
Acest nou început de an universitar a fost unul cât se poate de energic datorită ASIIADEI, unde membrii ASII au avut șansa de a-și evidenția spiritul de echipă și capacitățile de comunicare în numeroase competiții de fotbal, baschet, badminton și multe alte activități sportive, dar și de a interacționa cu o parte dintre profesorii lor într-un context diferit și mult mai relaxant decât cel academic.
„A fost un vibe foarte fain și nu cred că se putea alege o zi mai bună decât aceea pentru că vremea a fost superbă. Lumea a venit cu ce jocuri de exterior avea: mingi de fotbal, mingi de baschet și palete de badminton. Toată lumea ori se juca, ori susținea pe cineva la jocul de fotbal studenți-profesori. Eu m-am distrat foarte tare și cred că acest lucru se poate spune și despre toți oamenii prezenți la ASIIADA. A fost o zi plină de bucurie, distracție și prietenie, dar și de competiție la jocul de fotbal.” - Monica Mititelu, membră alumnus ASII
Cluburile ASII
După o lungă perioadă de stagnare, cluburile ASII au fost readuse la viață și primite cu mult entuziasm de către voluntarii asociației. Arta, sportul și D&D-ul au fost trei dintre cele mai dorite activități până în prezent. Totuși, în viitor vor fi întemeiate cluburi și pe alte arii, astfel încât orice membru să aibă oportunitatea de a-și exterioriza latura artistică și de a lega prietenii cu alte persoane ce împărtășesc aceleași pasiuni.
Teambuildingul
Luna octombrie nu ar fi avut parte de o încheiere cu adevărat memorabilă fără unul dintre cele mai importante evenimente din cadrul ASII și anume teambuildingul. Fiind adesea considerat mai mult decât un simplu eveniment social, reprezintă o experiență care oferă membrilor asociației șansa de a lucra împreună, de a-și cunoaște colegii într-un mediu mai puțin formal și de a dezvolta abilități de colaborare. Astfel, în perioada 27-29 octombrie, voluntarii doritori au luat parte la activitățile pregătite cu multă atenție și dedicare de către GETA (Grozava Echipă de Traineri ASII), reprezentând pentru aceștia o oportunitate inedită și cu adevărat specială de dezvoltare pe plan personal și de legare a unor conexiuni strânse.
„Nu o spun eu, o spune majoritatea celor care vin: teambuildingul este una din cele mai frumoase experiențe ASII din orice perspectivă, fie de participant, fie de organizator. Așa cum ar sugera și denumirea de teambuilding, urmărim să ajutăm membrii să cunoască alți colegi din alte departamente prin colaborarea la diferite joculețe și activități, interacțiune care de multe ori leagă prietenii și formează amintiri de lungă durată. Ca organizator, este o mare provocare să gândești un astfel de weekend îmbibat cu activități și să analizezi cum să previi în prealabil toate lucrurile care pot merge prost. Pentru GETA, scopul nostru este ca în fiecare an să livrăm un teambuilding aproape de perfecțiune; de aceea investim câteva luni de zile în organizarea și pregătirea lui. Bobocii, ca în fiecare an, au părut impresionați de experiența pe care le-am oferit-o. Ce mă bucură este că noi le oferim acest eveniment imediat la intrarea lor în asociație, astfel că ei au ocazia să guste din prima dintr-un eveniment ASII bine organizat, cu voluntari dedicați. Le inspirăm și lor să se implice.” - Ioan Grasu, coordonator GETA
Luna octombrie de anul acesta a fost una plină de dinamism și de activități variate și interesante, bogată în experiențe și provocări, reprezentând un amestec de entuziasm, adaptare și dezvoltare personală pentru studenții Facultății de Informatică Iași. Toate acestea reprezintă, însă, doar începutul unui an universitar plin de promisiuni și oportunități, iar entuziasmul și energia generate în această perioadă vor continua să alimenteze evoluția studenților pe tot parcursul anului.
Comments ()